Cinci răniți ușor după o explozie provocată de o acumulare de gaz la Sihastria Raraului



In urma exploziei geamul si zidaria anexei au fost distruse
In urma exploziei geamul si zidaria anexei au fost distruse

Cinci persoane au primit îngrijiri medicale în această după amiază, în urma unei deflagrații produse într-o încăpere tehnică din cadrul Mănăstirii Sihăstria Rarăului, aflată pe drumul spre Rarău. Explozia s-a produs înainte de ora 14.00, când a fost anunțată prin intermediul unui apel la 112. La fața locului au ajuns pompierii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, în sprijinul acesteia sosind și două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Cele 5 persoane aflate în vizită la mănăstire au fost evaluate de echipajele medicale, o singură femeie fiind transportată la spital pentru îngrijiri și tratament de specialitate. Nici unul dintre cei patru răniți rămași nu prezintau răni grave, care să le pună în pericol viața, aceștia refuzând transportul la o unitate spitalicească.

Pompierii au constatat că deflagrația s-a produs în interiorul unei camere tehnice a mănăstirii, cel mai probabil în urma unei acumulări de gaz. Din fericire explozia nu a fost urmată de declanșarea unui incendiu, însă suflul fierbinte a spart geamul încăperii și a distrus o parte din zidărie, resturile de sticlă și alte particule pulverizate provocându-le zgârieturi și tăieturi ușoare celor cinci. De asemenea suflul fierbinte le-au provocat unora dintre ei arsuri ușoare. Pompierii încearcă să stabilească acum cauzele și circumstanțele în care s-a produs explozia. Suflul acesteia a afectat camera tehnică și o bucătărie aflată în aceeași construcție anexă, distrugând geamul, zidăria și smulgând ușa din toc. La fața locului s-au deplasat și polițiștii, care au demarat cercetări în privința identificării celor care s-ar putea face vinovați de declanșarea deflagrației.


Urmarile deflagratiei de la anexa manastirii Sihastria Raraului
Urmarile deflagratiei de la anexa manastirii Sihastria Raraului
In urma exploziei geamul si zidaria anexei au fost distruse
In urma exploziei geamul si zidaria anexei au fost distruse


Recomandări

Blocul afectat de explozia de acum trei ani din Burdujeni, luat în stăpânire de pisici, iar proprietarii sunt pe drumuri și acum

Licitația pentru reparații și consolidarea blocului explodat în Burdujeni, reluată în aceeași zi cu explozia blocului din Rahova

Blocul de locuințe de pe strada Rarău – cartierul Burdujeni, afectat grav de o explozie cauzată de acumularea de gaz metan, pe 5 decembrie 2022
Blocul de locuințe de pe strada Rarău – cartierul Burdujeni, afectat grav de o explozie cauzată de acumularea de gaz metan, pe 5 decembrie 2022