Neglijență în trafic

Cinci răniți, din cauza unui șofer imprudent

Cinci persoane care se aflau într-un autoturism au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a fost izbită de un autoturism al cărui șofer nu a acordat prioritate de trecere.
Accidentul, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, s-a petrecut joi seară, în jurul orei 18:00, în afara comunei Ipotești, la intersecția unui drum comunal cu DJ 208A.
Dragoș C., de 59 de ani, din municipiul Suceava, se afla la volanul mașinii proprietate și din cauză că nu a acordat prioritate a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de Cătălin S., de 44 de ani, din aceeași localitate. Acesta din urmă, precum și alți patru pasageri din mașina sa, printre care și doi copii, au suferit leziuni pentru care necesită între două și zece zile de îngrijiri medicale.

Recomandări

Cei doi polițiști răniți în misiune în Suceava nu au rămas internați, scăpând cu leziuni ușoare, la fel și al treilea rănit

Trei răniți, dintre care doi polițiști, în urma accidentului din Areni. Polițiștii se îndreptau de urgență spre un caz cu două decese suspecte

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României