Campionatul Național de Tir cu Arcul pentru cadeți, juniori III și copii a fost unul de excepție pentru Clubul Sportiv Școlar din Rădăuți, performanțele obținute de sportivii antrenați de Roza și Alexandru Deneș fiind cele mai bune din istoria clubului la aceste grupe de vârstă. Desfășurată zilele trecute, la Rădăuți, întrecerea națională le-a adus gazdelor nu mai puțin de 13 medalii, trei recorduri naționale de cadeți, din care unul la juniori I și seniori, dar și cinci sportivi care vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Cadeți din acest an.
Rădăuțenii au dominat competiția masculină la cadeți (juniori II), acolo unde au câștigat toate cele trei medalii, prin Andrei Dănilă, locul I, Alexandru Popescu, locul II, și Călin Hrihorciuc, locul III. În calificări, medaliatul cu argint, Alexandru Popescu, a reușit să doboare nu mai puțin de trei recorduri naționale. Astfel, în proba de 70 de metri a reușit 332 de puncte și a doborât recordul național atât la juniori II, cât și la seniori, la 60 de metri a adunat 337 de puncte și a stabilit noul record de juniori II, în timp ce total distanțe a îmbunătățit recordul național de juniori II stabilit tot de el în urmă cu două săptămâni la International Buffalo Cup de la Budapesta, cu un total de 1335 de puncte. Întâmplarea a făcut că în finala pentru locurile I și II, recordmanul Alexandru Popescu să fie învins chiar de colegul său Andrei Dănilă, cei doi alături de medaliatul cu bronz, Călin Hrihorciuc făcându-și și baremurile pentru Campionatul Mondial de cadeți, ce va avea loc în a doua jumătate a acestei luni în Polonia.
Rezultate foarte bune și la fete
Tot la cadeți, dar în competiția feminină, CSȘ Rădăuți a reușit să câștige aurul și argintul prin Dana Gheațău și Teodora Cârdeiu, ambele sportive obținând biletele pentru mondiale, cu 1.216, respectiv 1.215 puncte, conform baremurilor impuse de federația română.
Sportivii antrenați de Roza și Alexandru Deneș s-au remarcat și la categoriile mai mici de vârstă, la juniori III, Alex Roșca obținând medalia de argint, același loc fiind ocupat și de colega sa Raluca Scripcariu, dar la fete, în timp ce Ana Coroianu a terminat a treia.
CSȘ Rădăuți a urcat pe podium și în concursul rezervat celor mai mici dintre arcași, la copii, unde la individual Mădălina Sbierea a devenit campioană națională, iar Filip Ungureanu a luat argintul la băieți.
Rezultatele foarte bune obținute de rădăuțeni în concursul individual la toate cele trei categorii de vârstă au fost completate de alte trei medalii în concursul pe echipe. Astfel, la copii, echipa formată din Filip Ungureanu, Andrei Huțan și Mihăiță Pruteanu a devenit campioană națională, iar la junioare II, rădăuțenii au ocupat primele două locuri cu echipele formate din Ungureanu, Cârdeiu, Coroianu și Gheațău, Mitric, Cucoș.
„Acest campionat ne-a adus cele mai bune rezultate, mai ales la cadeți, unde am reușit să doborâm trei recorduri naționale și cinci dintre sportivii noștri să obțină baremurile pentru mondiale, acolo unde doar Alexandru Popescu a mai fost acum doi ani. Sperăm ca în Polonia să ajungem cât mai în față cu echipa de băieți, chiar dacă va fi un concurs foarte dificil în compania unor țări ce au centre de pregătire specializate și chiar institute de cercetare în acest sport”, a declarat antrenoarea Roza Deneș.
Tir cu arcul
Cinci rădăuțeni vor reprezenta România la mondialele de cadeți
