În luna august

Cinci premii I și un premiu II pentru tinerii artiști dorneni, la concursuri naționale



Bucovina a fost reprezentată de Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor”, de la Clubul Copiilor Vatra Dornei
Bucovina a fost reprezentată de Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor”, de la Clubul Copiilor Vatra Dornei

Tinerii artiști dorneni au obținut cinci premii I și un premiu II la două dintre cele mai importante manifestări artistice naționale desfășurate în luna august, manifestări aflate în Calendarul Activităților Educative al Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului: Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret „Peștișorul de Aur”, ediția a XX-a, Tulcea (7-12 august) și Olimpiada de Meșteșuguri Artistice Tradiționale, ediția a XVII-a, Sibiu (22-26 august).
La festivalul de la Tulcea, fiind o ediție jubiliară, au fost invitate cele mai bune ansambluri folclorice care au evoluat de-a lungul anilor pe scena acestei prestigioase manifestări artistice dedicate copiilor, 16 ansambluri din 12 județe care au reprezentat principalele zone folclorice ale țării. De asemenea, au fost prezente la festival ansambluri din 11 țări.
Prof. Vasile Moroșan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei, a declarat: „Bucovina a fost reprezentată de Ansamblul Folcloric «Plaiurile Dornelor», de la Clubul Copiilor Vatra Dornei, care a susținut spectacolul intitulat «Bucovină, mândră floare», în cadrul căruia au fost prezentate suite de jocuri populare din Țara Dornelor și Bucovina, și melodii interpretate de soliștii instrumentiști Vasile Boancheș la trompetă, Pavel Roată la fluier și de solista vocală Camelia Lucescu. Juriul concursului a fost prezidat de prof. Theodor Vasilescu, artist emerit, președinte al ACAFR, ceilalți membri fiind nume sonore ale folclorului românesc și reprezentanți ai MECTS: Marin Barbu, președintele CIOFF România, Florentina Satmari, redactor TV, Elise Stan, producător TVR, Emilia Bubulac, etnomuzicolog și producător TV, prof.dr. Cătălina Chendea, inspector de specialitate MECTS, prof. Damian Dumitru, inspector școlar general al IȘJ Tulcea”.
Tinerii artiști dorneni au fost apreciați cu premiul II, juriul remarcând acuratețea spectacolului, repertoriul foarte bine ales, felicitându-i atât pe elevi, dar și pe coordonatorii ansamblului, prof. Vasile Moroșan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei, și prof. Dorin Pardău.
Cinci premii I la Olimpiada de Meșteșuguri Artistice Tradiționale de la Sibiu
La Olimpiada de Meșteșuguri Artistice Tradiționale de la Sibiu, elevii suceveni au avut rezultate de excepție, toți cei cinci calificați la etapa națională reușind să obțină premiul I : Emanuel Hăgătiș – prelucrarea osului, Mihai Țarcă – prelucrarea lemnului, ambii de la Clubul Copiilor Vatra Dornei, îndrumați de prof. Mihai Vleju; Gianina Chiperi, broderie – cusături, de la Școala Poiana Stampei, îndrumător prof. Dorina Paicu; Tiberiu Moroșan, cojocărit, de la Școala Grănicești, îndrumător prof. Domnica Petrovici și Mihaela Stolier, încondeierea ouălor, de la Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți, îndrumător prof. Sofrona Perta.
Concursul s-a desfășurat în incinta Complexului Național Muzeal ASTRA din Dumbrava Sibiului, tinerii meșteri populari din toate județele țării (aproximativ 200 de copii) realizând lucrări practice, fiind zilnic atent supravegheați de către membrii comisiei de jurizare. Renumitul etnolog, prof. univ. dr. Ilie Moise, președintele comisiei de jurizare, a ținut să-i felicite personal pe elevii suceveni și pe prof. Mihai Vleju, coordonatorul lotului participant la Sibiu pentru adevăratele demonstrații de măiestrie artistică din cadrul concursului.
„Elevii și profesorii care au participat la cele două activități naționale mulțumesc pentru sprijin și implicare d-nei inspector Tatiana Vîntur de la IȘJ Suceava”, ne-a spus prof. Vasile Moroșan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei.


Echipajul participant la Olimpiada de Meșteșuguri Artistice Tradiționale de la Sibiu
Echipajul participant la Olimpiada de Meșteșuguri Artistice Tradiționale de la Sibiu
Echipajul participant la Olimpiada de Meșteșuguri Artistice Tradiționale de la Sibiu
Echipajul participant la Olimpiada de Meșteșuguri Artistice Tradiționale de la Sibiu
Bucovina a fost reprezentată de Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor”, de la Clubul Copiilor Vatra Dornei
Bucovina a fost reprezentată de Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor”, de la Clubul Copiilor Vatra Dornei