Cinci persoane condamnate pentru furt, vătămare corporală, loviri sau alte violențe și date în urmărire pentru a fi încarcerate au fost prinse de polițiști în urma unor acțiuni care au avut loc la sfârșitul acestei săptămâni.
În județul Satu Mare, polițiștii de la investigații criminale au prins doi bărbați condamnați la închisoare pentru furt și, respectiv, complicitate la furt calificat. Cei doi erau dați în urmărire pentru că se sustrăgeau executării pedepselor de doi și, respectiv, trei ani de închisoare, se arată într-un comunicat de duminică al Poliției Române.
Un alt bărbat dat în urmărire a fost prins în municipiul Brăila, fiind încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați. Acesta fusese condamnat de Judecătoria Brăila, în 25 noiembrie, la zece luni închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
În județul Vaslui, un bărbat din comuna Albești, pe numele căruia autoritățile judiciare au emis mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, a fost prins de polițiștii Biroului Județean al Poliției Transporturi Feroviare, în zona stației CFR Vaslui. Bărbatul, care are de ispășit o pedeapsă de un an și zece luni de închisoare pentru vătămare corporală, a fost încarcerat în Penitenciarul Vaslui.
În județul Suceava, polițiștii Secției de Poliției Rurală din Bogdănești au prins un bărbat din comuna Fântâna Mare, condamnat la un an de închisoare pentru lovire sau alte violențe. Acesta a fost reținut și încarcerat în arestul IPJ Suceava.