În acțiune

Cinci percheziții la o firmă care a falsificat înscrisuri pentru a putea participa la licitații

Nu mai puțin de cinci percheziții au avut loc în ziua de 20 martie la o societate comercială din Volovăț.
Potrivit datelor preliminare, în perioada martie-aprilie 2024, reprezentanții societății respective au transmis Direcției Silvice Suceava certificate de atestare fiscală pentru persoane juridice privind taxele locale și alte venituri datorate bugetului local emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava în forma falsificată.
Mai exact, s-a eliminat din cuprinsul înscrisurilor mențiunile cu privire la existența unor obligații fiscale/bugetare, în vederea participării la procedurile de licitație publică deschisă/negociere fără publicare.
În acest dosar instrumentat de lucrătorii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Suceava și un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, urmărirea penală este ”in rem” și vizează infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
La perchezițiile de la Volovăț și-au adus contribuția și lucrători specializați din cadrul Jandarmeriei Suceava și Gărzii Forestiere Suceava.
Cu același prilej a fost inventariată masa lemnoasă identificată la punctele de lucru ale agentului economic, în funcție de rezultatul final al verificărilor (compararea stocurilor fizice cu cele scriptice) urmând să se ia măsurile care se impun.

Cinci percheziții la o firmă care a falsificat înscrisuri pentru a putea participa la licitații
Cinci percheziții la o firmă care a falsificat înscrisuri pentru a putea participa la licitații
Cinci percheziții la o firmă care a falsificat înscrisuri pentru a putea participa la licitații
Cinci percheziții la o firmă care a falsificat înscrisuri pentru a putea participa la licitații

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Zeci de percheziții la operatorii economici care se ocupă de exploatarea și comercializarea lemnului, de Ziua Pădurilor

Licitarea locurilor de parcare continuă în Suceava, dar se înființează o comisie de îmbunătățire a regulamentului de atribuire

Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate

„Un gând bun de mărțișor”, ediția a XI-a, activitate la care au participat peste 8.500 de preșcolari din Suceava și Botoșani