Cinci dintre senatorii și deputații suceveni care au făcut parte din Parlamentul României în mandatul 2004 – 2008 au reușit să obțină un nou mandat. Dintre viitorii 14 parlamentari ai partidelor din județul Suceava, un senator și patru deputați vor continua să reprezinte județul Suceava în Parlament. Singurul senator care a obținut un nou mandat este liberalul Tiberiu Prodan, care, deși nu a câștigat colegiul în care a candidat, Siret – Rădăuți, a reușit să-și adjudece funcția pentru următorii ani. În ceea ce-i privește pe viitorii deputați, patru dintre actualii reprezentanți ai județului Suceava se vor reîntoarce în Parlamentul României pentru următorii patru ani. Doi dintre aceștia sunt democrat-liberalii Dumitru Pardău și Eugen Uricec. În ceea ce-l privește pe Pardău, acesta s-a legitimat în Parlamentul României cu voturile a peste 50% dintre cei care au participat la alegerile de duminică, în colegiul Vatra Dornei. Eugen Uricec se va reîntoarce în Camera Deputaților, el ocupând mandatul de deputat de Suceava doar câteva luni, după ce în cursul acestui an l-a înlocuit pe Aurel Olărean, care a fost ales primar în municipiul Rădăuți.
La rândul lor, social democrații suceveni vor avea doi „veterani” în Parlamentul României. Este vorba despre deputatul Ioan Stan, aflat la cel de-al treilea mandat în Camera Deputaților, și de Eugen Bejinariu, cel care a ocupat, pentru o perioadă scurtă de timp, funcția de premier interimar al României. De remarcat faptul că printre viitorii deputați PSD se numără și Cătălin Nechifor, cel care la alegerile europarlamentare de anul trecut a reușit să obțină un mandat de deputat în Parlamentul Europei.



