Norvegia, Islanda și Liechtenstein oferă unor organizații nonguvernamentale românești, prin programul Fondul ONG, cinci milioane de euro, pentru proiecte în domenii precum mediu, patrimoniu cultural, drepturile omului sau incluziune socială.
Aproape 170 de organizații nonguvernamentale din România și din Norvegia s-au întâlnit, luni, pentru a discuta posibile parteneriate în gestionarea acestor fonduri, oferite prin programul Fondul ONG, din cadrul Mecanismului Financiar Spațiul Economic European (SEE).
„Fondurile vin într-un moment de tranziție pentru sectorul nonguvernamental din România, deoarece finanțările pentru preaderare sunt în ultimele zbateri – anul acesta și următorul – iar donatorii tradiționali care finanțau pâna acum sectorul nonguvernamental cu instrumente mai facile, cum ar fi Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare sau alte fundații, cum ar fi cele olandeze, se retrag din România pentru că a devenit țară membră a Uniunii Europene”, a spus Ionuț Sibian, directorul Fundației pentru Societatea Civilă (FDSC).
Organizațiile pot solicita fonduri pentru proiecte din domenii precum democrație și drepturile omului, incluziune socială, copii și tineri, patrimoniu cultural și protecția mediului.
Sibian a dat mai multe exemple de proiecte viabile în domenii vizate. Acestea ar putea fi campanii pentru schimbări de legislație, monitorizări de alegeri, incluziune a persoanelor în societate și pe piața muncii, campanii de advocacy ale organizațiilor care se ocupă ce protecția mediului, ecologizare sau acțiuni de monitorizare a acțiunilor guvernamentale în arii protejate ca Delta Dunării.
Banii vor fi împărțiți în două etape, astfel încât organizațiile pot face propuneri până în noiembrie. Anul viitor vor fi alocate și restul fondurilor. Valoarea proiectelor finanțate trebuie să fie între 5.000 și 70.000 de euro. Proiectele care se întind pe mai multe județe sau cele regionale pot primit până la 125.000 de euro.
„Banii sunt totuși puțini, în niciun caz nu vor acoperi necesarul pentru piață, de aceea concurența va fi ridicată”, a spus directorul FDSC, adăugând că vor fi încurajate mai mult ONG-urile mici și cele din mediul rural, pentru proiecte care vizează copiii și tinerii, deoarece există o deficiență în domeniul educației în această regiune.
Proiectele vor fi finanțate în proporție de 90 la sută din acest fond, iar ONG-urile trebuie să acopere restul de 10 la sută prin contribuții în bani sau în natură.
„Cei 10 la sută nu ar fi problematici pentru că ONG-uri se sprijină și pe alte surse de finanțare, cum ar fi fondurile structurale, bani de la companii care se implică în acțiuni de responsabilitate socială, iar o parte din acest procent poate fi acoperită și din voluntariat”, a explicat Sibian.
Însă voluntariatul este foarte scăzut în România, în opinia lui Sibian doar 10 la sută din români se implică în astfel de activități, iar procentul este mult mai scăzut decât în țări ca Ungaria, unde spiritul civic este mai dezvoltat.
ONG-urile din România discută cu reprezentanții a 30 de organizații din Norvegia, într-un workshop care are loc luni, despre eventuale parteneriate, însă aceste colaborări nu sunt obligatorii pentru a obține fondurile.
„Dacă ONG-urile din România nu știu să facă, de exemplu, un plan de reabilitare a unei clădiri istorice, atunci pot face un schimb de informații și de experiență cu organizațiile din Norvegia”, a explicat Sibian.