Din bugetul local

Cinci miliarde de lei vechi, pentru catedrala din Suceava

Primăria Suceava intenționează să acorde un nou sprijin financiar pentru continuarea lucrărilor de construcție a Catedralei „Nașterea Domnului”.
Potrivit primarului Ion Lungu, suma de 500.000 de lei a fost cuprinsă în proiectul de buget pentru anul 2008, la capitolul Cultură și recreare, proiect ce va fi supus aprobării Consiliului Local, în ședința ordinară din 31 ianuarie.
Aflată în construcție de mai bine de 15 ani, Catedrala „Nașterea Domnului” a beneficiat, în 2007, de susținere financiară atât din partea Primăriei Suceava, care a alocat suma de 200.000 de lei, cât și din partea Guvernului României, de unde s-au primit 600.000 de lei.
Lucrările la cea mai mare catedrală din țară au avansat cel mai mult în decursul anului trecut. Dacă la începutul anului 2007 nivelul construcției era la +24 de metri, sfârșitul anului l-a găsit la +32 metri. La final, lăcașul de cult se va afla la +70 metri, fără cruce.
„În ultimii trei ani, contribuția Primăriei Suceava la ridicarea Catedralei „Nașterea Domnului” a fost de aproximativ 600.000 de lei”, a declarat primarul Ion Lungu.
Pentru finalizare, catedrala din Suceava ar avea nevoie de aproximativ 30 de milioane de lei, 4 milioane fiind necesare pentru a aduce construcția „la roșu”.

Recomandări

Primăria Fălticeni se apropie de finalizarea reabilitării Casei Tatos, clădire în care vor funcționa Casa Căsătoriilor și Serviciul de Evidență a Persoanelor

Consiliul Județean Suceava va aloca 400.000 de lei pentru cinci localități aflate în dificultate financiară

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței