Copii la volan

Cinci mii de elevi șofează pe străzile Sucevei



Mircea Moga
Mircea Moga

Clasele terminale ale liceelor și colegiilor furnizează cel mai mare număr de cursanți școlilor auto din județul Suceava.
Legislația românească permite adolescenților care nu au împlinit încă vârsta de 18 ani să conducă pe drumurile publice motorete și vehicule ușoare, de tipul vechiului Lăstun, dar numărul mic de cai putere nu-i atrage pe tinerii suceveni.
Așa se face că, lunar, la examenele de obținere a permisului auto A1 și B1 nu se prezintă mai mult de cinci tineri cu vârste între 16 și 18 ani. În schimb, elevii de 18-20 de ani reprezintă aproape jumătate din cei care urmează cursurile școlilor de șoferi și o treime promovează examenul de prima dată. S-a ajuns ca, la ora actuală, 5.000 de elevi suceveni să dețină permis de conducere.
Una din cinci mașini este condusă de o femeie
În anul 2007, Serviciul Permise și Înmatriculări Auto Suceava a programat la examenul pentru obținerea permisului 45.000 de persoane, din care s-au prezentat 40.000. Dintre acestea, 10.500 au promovat, iar jumătate din proaspeții șoferi sunt elevi.
Șeful Serviciului, comisarul șef Florin Cheaptanaru, spune că surprinzător este că, față de alte zone din țară, în Suceava sunt foarte puține șoferițe.
„La noi abia dacă una din cinci mașini este condusă de o femeie, în vreme ce în alte părți proporțiile sunt cel puțin egale, dacă nu sunt chiar mai multe femei. În Suceava femeile dau examen pentru permis mai târziu, în general după ce termină școala sau când se angajează”, a afirmat comisarul șef Cheaptanaru.
Un elev de clasa a XII-a are deja 30.000 de km conduși
Mircea Moga este elev în clasa a XII-a la un colegiu din Suceava și conduce de la sfârșitul clasei a XI-a.
A primit cadou de la părinți o motocicletă de viteză Honda NX 650 Dominator, dar conduce și mașina tatălui său.
Spune că pasiunea pentru mașini și motoare o datorează părinților, care din copilărie l-au dus la karting.
„După un deceniu de «cântat» la instrumentele în 2 timpi a venit vremea motoarelor mari, în 4 timpi. Examenele pentru permis au fost ușoare, cel puțin poligonul pentru moto mi se pare o bătaie de joc. Te învârți în jurul unor jaloane și atât. Ar trebui să se facă un examen ca în celelalte state europene, teste mai complexe. De exemplu, pe frânare de urgență o mașină se comportă la fel de fiecare dată: apeși frâna, mașina oprește, dar în cazul motocicletei comportamentul pe frânare ține de experiența, talentul și tehnica conducătorului”, apreciază Mircea.
Acesta susține că noua calitate de șofer și de posesor de motocicletă nu a produs modificări de atitudine nici asupra lui, nici asupra colegilor și prietenilor lui, în schimb se ferește să meargă cu mașina la școală sau, când o face, nu parchează în fața liceului.
„Cu motorul nu merg la școală în primul rând pentru că echipamentul de protecție ocupă mult loc și trebuie să am mereu grijă de el, și am și rezerve față de unii profesori. Cu mașina, conduc normal. La drumuri lungi merg legal doar când primesc flash-uri de la ceilalți participanți la trafic sau mă atenționează antiradarul. Deja am aproximativ 30.000 de km, în jumătate de an și n-am avut nici un accident cu mașina”, mai spune tânărul șofer.
Șoferii elevi nu sunt un pericol în trafic
În ciuda opiniei larg vehiculate, că tinerii și mai ales fetele conduc prost, statisticile arată că lucrurile nu stau deloc așa.
Cheaptanaru chiar susține că, deși se întâmplă ca băieții să aibă probleme la proba teoretică, la partea practică se descurcă foarte bine, mai ales cei care au fost cu părinții la muncă în străinătate și au lucrat și ei în domenii auto (motostivuitori, la garaje, în parcări etc).
Fetele sunt mai conștiincioase la teorie, dar mersul înapoi și parcările le ridică destule probleme. Cu toate acestea, elevii șoferi nu reprezintă un pericol în trafic, fetele cu atât mai puțin.
„Este o categorie de șoferi care conduce ocazional, în general trebuie să ceară mașina de la părinți. Cât sunt începători conduc atenți, n-au probleme cu alcoolul și, chiar dacă nu au experiență în trafic, nu sunt implicați în accidente grave”, a confirmat și șeful Poliției Rutiere Suceava, comisarul șef Romeo Butnariu.
Scuteriștii și motocicliștii, în statistica neagră
În anul trecut, nici un șofer elev nu a fost implicat în vreun eveniment rutier grav, în schimb un adolescent de 17 ani, elev la Grupul Școlar Vatra Dornei, s-a accidentat grav cu scuterul pe care îl conducea. Băiatul mergea cu scuterul pe DN17 și a trecut pe roșu la un semafor de pe un tronson aflat în lucru. A intrat pe sensul opus de mers, a pierdut controlul vehiculului din cauza vitezei excesive și s-a izbit într-o mașină care circula regulamentar. A fost rănit grav și a avut nevoie de 60 de zile de îngrijiri medicale pentru refacere.
Din păcate, scuteriștii și motocicliștii sunt într-o statistică neagră, cu 306 accidente, din care 39 grave, cu 5 morți, 14 răniți grav și 23 răniți ușor. Vârsta celor care conduc această categorie de vehicule este de la 16 la 70 de ani și nu cei de la limita inferioară sunt protagoniștii incidentelor cu urmări tragice.


Mircea Moga
Mircea Moga
Mircea Moga
Mircea Moga


Recomandări

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți
Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți