Cinci medalii la Campionatul Național pentru practicanții de arte marțiale din Fălticeni

Locul I a fost obținut de Eliza Florea
Locul I a fost obținut de Eliza Florea

În perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, Federația Română de Arte Marțiale – Departamentul Qwan Ki Do a organizat la Comănești a 25-a ediție a Campionatului Național de Qwan Ki Do – Co VoDao, Arme Tradiționale. La competiția rezervată atât juniorilor cât și seniorilor au participat sportivi legitimați la 22 cluburi din 16 orașe și 10 județe, 176 de participanți intrând în competiția tehnica (ThaoQuyen) și 143 participanți la luptă (Song Dau). Printre ei s-au numărat și sportivii Clubului „Kim Long Dao”, pregătiți de instructorul Marius Maxim.
Prima zi a competiției a adus fălticenenilor 5 medalii: un loc 1 în proba de luptă și patru locuri 3 în proba tehnică. Locul I a fost obținut de Eliza Florea, locurile III revenind sportivilor Arianna Radu, Iulian Vlad Radu, Eliza Florea, Ioana Pavăl. În a doua zi a campionatului, Iulian Vlad Radu a concurat și în proba de luptă a centurilor negre.

Recomandări

Rezultate meritorii pentru sportivii antrenați de sensei Ovidiu Sfetcu la Campionatul Național de Karate Interstiluri

Atletul din Vicovu de Sus Darius Iliuț, campion național la 60 de metri, a fost felicitat de primarul orașului Vasile Iliuț

Atletul Darius Iliuț a fost felicitat de primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, după ce a devenit campion național la atletism
Atletul Darius Iliuț a fost felicitat de primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, după ce a devenit campion național la atletism