Fiare îndoite

Cinci mașini, implicate într-o tamponare în lanț, pe Calea Unirii

Cinci mașini, implicate într-o tamponare în lanț, pe Calea Unirii
Cinci mașini, implicate într-o tamponare în lanț, pe Calea Unirii

– Deși două autoturisme Dacia au fost serios avariate, șoferii s-au ales doar cu o sperietură teribilă și cu câteva zgârieturi
– Polițiștii au stabilit că vinovat de producerea tamponării este un tânăr de 19 ani, care a scăpat volanul de sub control
Nu mai puțin de cinci mașini au fost implicate, ieri, într-o tamponare în lanț pe strada „Calea Unirii” din municipiul Suceava. În urma incidentului, petrecut în zona Colegiului Tehnic Petru Mușat (fostul Grup Școlar Nr.2), traficul rutier a fost îngreunat pe ambele sensuri de mers, cozile de mașini întinzându-se din centrul orașului până după Bazar. Deși două dintre autoturismele boțite în tamponare au fost grav avariate, nici unul dintre șoferi nu a avut de suferit. În jurul orei 11:00, un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Suceava, care se afla la volanul unei Dacii și mergea înspre cartierul Burdujeni, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a acroșat un autoturism „Matiz”, după care a intrat pe contrasens, izbind alte trei mașini (o Dacia Nova, un Chevrolet Spark și un Fiat Panda). În urma impactului, cele mai „șifonate” au ieșit autoturismele Dacia, mașina la volanul căreia se afla tânărul în vârstă de 19 ani (Andrei Mleșniță), răsturnându-se și oprindu-se în parapetul de beton de pe marginea drumului. Deși cele două Dacii erau un morman de fiare contorsionate, iar la fața locului au fost trimise echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, nimeni nu a fost rănit.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, vinovat este șoferul Daciei, Andrei Mleșniță, care, de altfel, a primit și o amendă de 234 de lei. Tânărul șofer, posesor al permisului de conducere de mai puțin de un an, le-a spus polițiștilor de la Circulație că a pierdut controlul volanului în urma unor defecțiuni tehnice la mașină. El va trebui să suporte și pagubele materiale înregistrate în urma accidentului, care se ridică la ordinul zecilor de milioane de lei vechi.

Recomandări

Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis