După Tudor Galan de la Unirea Tărlungeni și Tudorel Tudorache de la Știința Miroslava, golgeterul la zi al Seriei I a Ligii a III-a, ieri a ajuns sub comanda lui Costel Ilie și Daniel Gabriel Ciobanu, un fundaș central care până la vârsta de 22 de ani a strâns 34 de prezențe în eșalonul al doilea pentru Farul Constanța. În prima parte a sezonului în curs Ciobanu a făcut parte din lotul grupării Rapid București, el fiind recomandat oficialilor suceveni de Dănuț Perjă, directorul sportiv al grupării din Giulești.
Tot ieri a efectuat primul antrenament alături de Semeghin, Bălan și compania mijlocașul Bogdan Botezatu, în vârstă de 23 de ani. Humorean la origine, Botezatu a mai jucat pentru formațiile Bucovina Pojorâta și Știința Miroslava, însă se poate lăuda și cu o experiență peste hotare, evoluând în returul sezonului trecut pentru formația turcă Terkidagspor, cu care a promovat în eșalonul al treilea.
Sâmbătă, cu prilejul jocului școală programat pe terenul sintetic al Liceului cu Program Sportiv, Costel Ilie îl va testa și pe tânărul mijlocaș moldovean Alexandru Eșanu, care provine de la gruparea de FC Edineț, ce activează în eșalonul secund din țara vecină.
Până în acest moment, gruparea suceveană a programat un număr de șase meciuri amicale în intersezon, toate cu adversare de Liga a II-a, după cum urmează: cu CF Brăila, pe 27 ianuarie, cu echipa de juniori de la LPS Suceava, pe 30 ianuarie, cu Ceahlăul Piatra Neamț, pe 6 februarie, cu Bucovina Pojorâta, pe 9 și 19 februarie și cu SC Bacău, pe 16 februarie.
Startul sezonului de primăvară este programat pe data de 27 februarie, sucevenii urmând să joace primul meci oficial din 2016 pe Areni, în compania formației ASC Berceni.