Cinci întrebuințări inedite ale orezului



Considerat un „prieten” pentru cei care doresc să urmeze o cură de slăbire, dar și un aliment deosebit de sănătos, orezul a devenit indispensabil în gospodărie datorită multiplelor întrebuințări care i-au fost date de-a lungul timpului, scrie huffingtonpost.com
Nimic nu este mai rău ca, atunci când vrei să folosești sarea, să constați că aceasta s-a umezit și s-a întărit. Poți preveni situația neplăcută dacă pui câteva boabe de orez în solniță sau în recipientul în care depozitezi sarea. Boabele de orez vor absorbi umezeala, iar sarea își va păstra textura unei pudre.
Puțini știu despre orez că are capacitatea de a reține căldura. Astfel, în cazul în care o durere locală persistentă poate fi ameliorată prin căldură, cel mai simplu ar fi să folosești un ciorap pe care l-ai umplut cu boabe de orez și pe care l-ai ținut în cuptor până a ajuns la o temperatură suportabilă, această cataplasmă fiind apoi aplicată pe locul dureros.
Tot cu boabe de orez îți poți curăța și râșnița de cafea. În cazul în care aceasta are depuneri de grăsime și de cafea, este suficient să macini cu ea câteva boabe de orez pentru a o curăța.
Unul dintre cele mai frecvente „accidente” suferite de telefonul mobil este scăparea acestuia în chiuvetă sau în vasul de toaletă. Prin urmare, dacă aparatul nu este construit să reziste la astfel de situații nedorite, se poate întâmpla ca acesta să nu mai fie funcțional. S-a găsit însă un remediu în acest fel – încearcă să-ți salvezi telefonul mobil care s-a udat lăsându-l pentru câteva ore într-un vas cu orez.
Interiorul vaselor de plastic din bucătărie poate fi curățat tot cu ajutorul boabelor de orez. Toarnă aproximativ doi centimetri de boabe de orez în vasul respectiv și adaugă de două ori mai multă apă, închide foarte bine capacul și agită cu putere. Orezul va curăța eficient toată murdăria din interiorul vasului de plastic.