Avalanșă

Cinci incendii într-o zi

Zi neagră pentru pompieri. Duminică, echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au avut de stins nu mai puțin de cinci incendii. În două dintre cazuri, incendiile au fost de amploare, pompierii fiind nevoiți să lupte cu flăcările timp de câteva ore bune. Este vorba despre un foc izbucnit la o unitate de prelucrare a lemnului din orașul Broșteni, și de un incendiu de la o casă din comuna Bogdănești, în ambele cazuri, în ciuda intervenției pompierilor, pagubele fiind mari. În celelalte cazuri a fost vorba de incendii de proporții reduse care nu au vizat locuințe sau societăți comerciale. Cauzele incendiilor au fost multiple, totul plecând de la joaca copiilor cu focul sau de la scurtcircuite electrice, în timp ce într-unul dintre cazuri focul a fost provocat intenționat.

Recomandări

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură
Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură

Un incendiu izbucnit la o mașină s-a propagat și la o anexă și doar intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele