Incendii la foc automat. În numai două zile, sâmbătă și duminică, pompierii din județ au avut de stins nu mai puțin de cinci incendii, cei mai solicitați fiind cei de la Detașamentul Fălticeni, în cele două zile aceștia având de efectuat nu mai puțin de trei intervenții. Spre fericire, incendiile nu au produs pagube semnificative, valoarea bunurilor mistuite de flăcări fiind, în fiecare caz, doar de ordinul câtorva milioane de lei vechi. Cel mai mult a avut de suferit Gheorghe D., din Stroiești, un incendiu produs de la o scânteie arzând parțial acoperișul din lemn cu învelitoare din azbociment al unei locuințe anexe și circa 500 de kilograme de furaje aflate în proprietatea sa.





