Cinci gospodării inundate la Grănicești, după furtuna de joi noapte



Cinci curți au fost inundate, în cazul a două proprietăți apa intrând și în locuințe
Cinci curți au fost inundate, în cazul a două proprietăți apa intrând și în locuințe

Furtuna care s-a abătut în noaptea de joi spre vineri asupra unei bune părți a județului Suceava a creat o serie de probleme în comuna Grănicești. Conform prefectului Florin Sinescu cinci curți au fost inundate, în cazul a două proprietăți apa intrând și în locuințe. La fața locului au intervenit pompierii locali, de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Grănicești, fără a fi necesar sprijin de la pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Vineri dimineață, în jurul orei 7.30, pompierii de la Detașamentul Suceava au intervenit pe strada Ștefan Tomșa din municipiul Suceava, unde un copac a căzut peste o conductă de gaz. Problemele au fost remediate în scurt timp.