Un număr de cinci generatoare electrice donate de Guvernul Lituaniei au fost aduse, vineri, la Iași, cu un avion militar, acestea urmând să fie distribuite în județul Suceava, în zonele care au rămas fără energie electrică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Transportul face parte dintr-un proiect de ajutorare a persoanelor sinistrate, încheiat între România și Lituania.
„Suntem fericiți că am reușit să venim în ajutor. Desigur, nu e prima dată când facem acest lucru. Am mai ajutat Moldova și Ucraina, iar acum, în mod deosebit, am venit pentru România”, a declarat vineri, la sosirea pe Aeroportul din Iași, reprezentantul Ministerului de Interne lituanian, Vladimiras Suslavicius, care a însoțit transportul.
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, colonelul Ștefan Lazăr, a declarat că generatoarele aduse din Lituania vor fi transportate cu mașinile ISU în județul Suceava, urmând ca după rezolvarea problemelor legate de asigurarea energiei electrice în nordul țării, să se stabilească destinația celor cinci grupuri electrogene.