La lumina lumânării

Cinci frați minori, împreună cu părinții, locuiesc într-o cameră de 9 metri pătrați



Acasă la familia Erhan
Acasă la familia Erhan

Cinci frați minori, împreună cu părinții, locuiesc într-o cameră de 9 metri pătrați, la marginea satului Rotopănești, comuna Horodniceni. Bordeiul dărăpănat, peticit din loc în loc cu lut, care are în loc de ferestre nailoane prinse în pioneze, este casă pentru trei școlari, Andreea Erhan, în vârstă de 14 ani, elevă în clasa a VIII-a, Ionuț, în vârstă de 13 ani, elev în clasa a VI-a, Mihaela, în vârstă de 10 ani, elevă în clasa a III-a, și doi preșcolari, Maria Magdalena, în vârstă de 6 ani, și Constantin Sebastian, în vârstă de 3 ani și jumătate.
Trăiesc din ajutorul social și din alocațiile copiilor
Frățiorii împart universul lor, mica încăpere în care își petrec anii copilăriei, cu cei care le-au dat viață. Lecțiile și le fac pe rând, la o măsuță mică, la lumina zilei, sau seara, la lumina lumânării, pentru că nu au avut niciodată curent electric. Stâlpul de electricitate este la mai puțin de 50 de metri de casă, dar părinții copiilor nu își permit să plătească 2.000 de lei pentru racordare. Familia se întreține din ajutorul social primit de la Primăria Horodniceni și din alocațiile minorilor.
Bieții oameni abia au ce pune pe masă, nicidecum să se gândească la reparațiile casei sau la racordarea la energie electrică. Veniturile familiei se mai rotunjesc cu banii proveniți din munci ocazionale, pe care, atât tatăl copiilor, cât și mama le fac prin sat, atunci când sunt chemați la muncă.
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Dincolo de sărăcia lucie, de condițiile greu de imaginat în care pot să trăiască șapte suflete, răzbat vocile cristaline, zâmbetele nevinovate ale copiilor care, chiar de la prima vedere, te pun în încurcătură: cum au putere să râdă, să se bucure de atât de puțin? Cum reușesc acești copiii să îți dea o lecție de viață, pe care doar privindu-i poți să o înțelegi? Bucuria lor de a trăi vine din unitatea și dragostea cu care sunt înconjurați de cei care le-au dat viață.
Revolta care te cuprinde văzând sărăcia ce-i înconjoară pe acești oameni pierde teren în fața bucuriei lor de a trăi, de a nu se plânge, de a-ți oferi sufletul pe palmă. Sebastian, mezinul familiei, împreună cu fratele lui Ionuț, se ocupă de cei patru iepurași pe care-i are familia, iar fetele hrănesc cele câteva găini care au scăpat din gura vulpilor ce dau târcoale casei destul de des. Fiecare membru al familiei are câte un rol în casă, însă mama este cea care duce greul familiei. În fiecare zi spală câte o vană plină de rufe, după cum chiar ea ne-a spus, pe care le întinde pe sârmele nesfârșite din curte. Vrea să își trimită copiii curați la școală, pentru ca nici un coleg de-al lor să nu îi arate cu degetul, să nu-i disprețuiască. „Eu am avut o copilărie fericită. Părinții m-au purtat la liceu, la Fălticeni, am fost în tabere și mă doare sufletul că ai mei copii nu au posibilități”, s-a plâns femeia.
Nu au fost în tabere
Am cunoscut-o pe Mihaela, în vârstă de 37 de ani, mama copiilor, care în câteva cuvinte ne-a spus care-i este durerea. „Casa. Ne lipsește o căsuță. Este foarte greu să stăm atâtea suflete în acest bordei. Este lăsat de la bunicii soțului. Este foarte greu și cu dormitul. Cel mic doarme în pat cu mine și cu soțul, trei copii dorm pe celălalt pat și o fetiță pe o băncuță așezată între pat și sobă. Nici hainele nu avem unde le așeza. Le pun prin saci, le țin în gang, le mai duc și la rude. Îmi este milă de copilași, pentru că ar merita o viață mai bună, dar nu putem să le oferim mai mult”.
Este de apreciat faptul că, deși au multe lipsuri, copiii sunt trimiși la școală și grădiniță, sunt îngrijiți și nu au probleme cu notele. Părinții fac eforturi uriașe pentru a le asigura cele necesare, hăinuțe, mâncare, dar veniturile lor sunt insuficiente. „Nici unul nu a fost într-o tabără. Poate că puteam să adunăm într-un an bani să-l trimitem pe unul dintre ei, dar mă gândeam că putem face altceva mai bun cu acei bani, să ne cumpărăm mâncare pentru iarnă. Muncim. Nu îmi este rușine să spun că merg prin sat și muncesc. Iau mâncare pe datorie și când vin banii din alocații plătesc la chioșc”, ne-a povestit mama copiilor, care nu uită să le facă și mici bucurii copiilor de sărbători, când le cumpără încălțăminte nouă sau câte o jucărie.
Vis de copil
Ca orice copil, fiecare are un vis… să devină „cineva” în viață. Mezinul familiei se visează pompier, pentru că vrea să salveze copii din „case unde este foc”, așa ne-a spus, cea mai mare surioară vrea să se facă polițistă, Ionuț visează să devină gardian sau lăcătuș mecanic, Mihaela, care are și probleme de sănătate, se visează măicuță la o mănăstire, iar Maria Magdalena vrea să devină doctoriță. Toate aceste visuri se leagă de posibilitățile materiale ale familiei Erhan, de a putea să-i trimită, după terminarea clasei a VIII-a, la un liceu.
În atenția Protecției Copilului
Conducerea școlii unde învață Ionuț a făcut o sesizare la Protecția Copilului Suceava, relatând faptul că este nedrept ca un copil care dorește să învețe, este disciplinat, „prezintă o motivație puternică de a se realiza în viață prin învățătură, nu are condiții materiale și financiare normale, dimpotrivă, condițiile în care trăiește minorul și frații săi sunt extrem de precare”. Cadrele didactice s-au gândit că băiatului i-ar fi mai bine dacă ar fi luat de stat, dat într-un centru de plasament sau la o familie de asistenți maternali din Suceava, unde ar putea să fie ajutat să-și continue studiile.
În urma sesizării primite din partea conducerii școlii unde învață copiii, reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava – Serviciul de evaluare a copilului aflat în situație de risc și intervenție în regim de urgență, au solicitat sprijinul Primăriei Horodniceni, în vederea efectuării unei anchete sociale, cu scopul de a găsi cele mai bune soluții pentru minorii condamnați la sărăcie.
Directorul executiv al DGASPC, Dan Ionuț Adomniței, ne-a spus că în urma anchetelor sociale făcute la fața locului rezultă că „mama se ocupă de creșterea și îngrijirea minorilor, însă familia nu are resurse financiare pentru a îmbunătăți situația copiilor. Cazul este monitorizat de primărie și se caută soluții pentru găsirea unei locuințe în care să poată fi mutată familia în cauză”. Dan Ionuț Adomniței a completat că asistenții sociali au stat de vorbă cu fiecare membru al familiei, „iar aceștia doresc să rămână împreună, însă au nevoie de ajutor pentru a locui în condiții normale”.
Promisiuni
Reprezentanții Serviciului de evaluare a copilului aflat în situație de risc și intervenție în regim de urgență au discutat despre acest caz cu Fundația Hope and Homes for Children (HHC) România, care ar putea să ajute cu materiale de construcții la ridicarea unei locuințe, dar și cu primăria din localitate, în vederea găsirii unei soluții cât mai rapide pentru mutarea familiei într-o locuință cât mai adecvată”.
Mama copiilor ne-a spus că are promisiuni din partea primarului comunei Horodniceni, Neculai Florea, că o va ajuta cu o locuință. „Domnul primar ne-a spus că până în toamnă vrea să facă reparații la vechiul dispensar din sat, unde ar vrea să ne mutăm noi cu copiii, pentru că sunt mai multe camere. Le-ar fi mai ușor și copiilor mici, care merg câțiva kilometri pe jos de acasă și până la grădiniță. Cei mari merg la școală cu microbuzul școlii. Noi nu am îndrăznit să spunem nimic, pentru că sunt mulți oameni necăjiți. Nu am vrut să ne plângem, dar este din ce în ce mai greu. Nu vrem să ne dăm copiii la stat. Muncim, ne putem ocupa de educația lor… cât putem. Dar este greu să le asigurăm o casă. Am fost de două ori în audiență la domnul primar Florea și ne-a promis că o să ne ajute”, a mai adăugat femeia.
Riscă să-și piardă copiii
În cazul în care situația financiară și materială a familiei nu le va putea permite elevilor continuarea studiilor, Protecția Copilului Suceava va efectua toate demersurile necesare pentru instituirea unei măsuri de protecție pentru minori, într-un centru de plasament din Suceava, începând cu anul școlar 2013-2014. Aceasta ar fi o mare lovitură pentru părinți, dar și pentru copii, care doresc din tot sufletul să trăiască împreună. Cei care vor să-i ajute pe cei cinci frați să aibă o copilărie normală pot să ia legătura cu Primăria Horodniceni – asistență socială, la numerele de telefon 0230 545736 sau 0230 573642.


Mihaela se visează măicuță la o mănăstire iar Sebastian vrea să se facă pompier
Mihaela se visează măicuță la o mănăstire iar Sebastian vrea să se facă pompier
O familie care înfruntă zilnic sărăcia
O familie care înfruntă zilnic sărăcia
O familie care înfruntă zilnic sărăcia
O familie care înfruntă zilnic sărăcia
Acasă la familia Erhan
Acasă la familia Erhan
Acasă la familia Erhan
Acasă la familia Erhan
Acasă la familia Erhan
Acasă la familia Erhan
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Mihaela se visează măicuță la o mănăstire iar Sebastian vrea să se facă pompier
Mihaela se visează măicuță la o mănăstire iar Sebastian vrea să se facă pompier
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Mihaela se visează măicuță la o mănăstire iar Sebastian vrea să se facă pompier
Mihaela se visează măicuță la o mănăstire iar Sebastian vrea să se facă pompier
O familie care înfruntă zilnic sărăcia
O familie care înfruntă zilnic sărăcia
Acasă la familia Erhan
Acasă la familia Erhan
Acasă la familia Erhan
Acasă la familia Erhan
Acasă la familia Erhan
Acasă la familia Erhan
Acasă la familia Erhan
Acasă la familia Erhan
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
O familie care înfruntă zilnic sărăcia
O familie care înfruntă zilnic sărăcia
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi
Acasă la familia Erhan
Acasă la familia Erhan