ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu patru dintre ierarhii participanți la sărbătoarea Sfintei Cuv. Parascheva, a oficiat duminică, de la orele 10.30, slujba de sfințire a altarului primei biserici ortodoxe din România cu hramul ’Sf. Nectarie’. Lăcașul de cult a fost ridicat începând cu anul 2000, iar în acest an lucrările au fost finalizate. De la primele ore ale dimineții, PS Calinic, episcop al Argeșului și Muscelului, PS Casian, episcop al Dunării de Jos, și PS Timotei, episcop al Aradului, Ienopolei și Halmagiului, au oficiat la Biserica ’Sf. Nectarie’ din Iași Sfânta Liturghie. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către PS Episcop Casian, care a subliniat mai întâi ajutorul pe care Sf. Cuv. Parascheva îl oferă credincioșilor din Moldova și din întreaga țară. Apoi, PS Episcop Casian al Dunării de Jos a evidențiat munca enoriașilor de la parohia Sf. Nectarie pentru ridicarea bisericii, explicând și câteva dintre semnificațiile pericopei evanghelice duminică: ’Dumnezeu a voit ca în această duminică să ne aflăm în cartierul dvs., unde ați înălțat această măreață, impunătoare și frumoasă biserică, de asemenea proporții închinată Sf. Nectarie de Eghina, mare făcător de minuni și vindecător de multe boli sufletești și trupești. Duminica în care ne aflăm, însă, este duminica pe care Biserica o închină Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic, Părinți care ne-au învățat că Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos este și cuvântul cu putere multă, despre care am auzit că este asemenea seminței pe care semănătorul o seamănă pe ogorul de pretutindeni, dar aici ne are în vedere pe noi, care suntem ogorul lui Dumnezeu. În afară de cuvânt, Sfinții Părinți ne-au învățat, urmând pilda Sfinților Apostoli, că Dumnezeu este prezent în cuvântul Său, deoarece El este Cuvântul Întrupat, dar Dumnezeu este prezent viu în icoanele Sale. Icoana înseamnă aici cel în care se reflectează și devine asemenea după har, fiul lui Dumnezeu’.
– Un fragment din moaștele Sf. Ierarh Nectarie de Eghina a rămas la biserica din Iași
În jurul orelor 10.00, ÎPS Mitropolit Daniel și ÎPS Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses și Eghina, au adus la Biserica ’Sf. Nectarie’ o raclă cu un fragment din moaștele Sfântului Nectarie, raclă care va rămâne definitiv în sfântul lăcaș ca dar din partea ÎPS Efrem. Înainte de a începe slujba de sfințire a altarului bisericii, ÎPS Părinte Mitropolit Daniel a arătat semnificațiile acestei slujbe: ’Slujba aceasta de sfințire a sfântului altar este parte din sfințirea întregii biserici, iar sfințirea completă va avea loc după ce biserica va fi împodobită cu pictură. Noi sfințim masa sfântului altar, întrucât aceasta prezentă a moaștelor Sf. Ierarh Nectarie trebuie să fie pusă în legătură cu moaștele sfinților martiri care se depun în piciorul sfintei mese. Deci, avem moaștele sfinților martiri care vor fi depuse în piciorul sfintei mese, dar avem și moaștele Sf. Ierarh Nectarie de Eghina care vor fi venerate zilele următoare, pentru că ÎPS Mitropolit Efrem de Ydra, Spetses și Eghina a avut o bunăvoință deosebită, hotărând ca în această biserică să rămână pentru totdeauna un fragment din moaștele Sf. Ierarh Nectarie de Eghina’. De asemenea, ÎPS Părinte Mitropolit Daniel a acordat diploma de onoare ’Ștefan cel Mare și Sfânt’ celor care au avut o contribuție importantă la ridicarea Bisericii ’Sf. Nectarie’ din Iași.
– „Sfântul ocrotitor Nectarie și ceilalți sfinți ne-au întărit și ne-au ajutat să ajungem la ceasul sfințirii”
La rândul său, ÎPS Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses și Eghina, a rostit un cuvânt de binecuvântare prilejuit de dăruirea unei părticele din moaștele Sf. Nectarie, bisericii din Iași care poartă acest hram: ’Trăim astăzi Paștile acestei parohii, și am dăruit și ați primit lumina exact ca în noaptea de Înviere. Vom oferi ÎPS Părinte Mitropolit Daniel un fragment din moaștele Sf. Ierarh Nectarie de Eghina, pentru a-l da parohului acestei biserici și pentru a rămâne în această biserică în vecii vecilor, atât timp cât va rezista și locașul de cult. Această părticică din moaștele Sf. Ierarh Nectarie de Eghina cuprinde întreaga binecuvântare a moaștelor Sf. Ierarh Nectarie’. Toți cei cinci ierarhi au oficiat apoi slujba de sfințire a altarului Bisericii ’Sf. Nectarie’ în Iași, după care credincioșii s-au putut închina în sfântul altar moaștelor Sf. Nectarie.
În cuvântul său, părintele paroh Petrică Lehaci a vorbit despre greutățile pe care le-a întâmpinat pe parcursul ridicării bisericii și a mulțumit tuturor celor care au oferit sprijin în acest sens: ’Venirea la Iași și în biserica noastră, unde vor rămâne pentru totdeauna, a moaștelor Sf. Ierarh Nectarie, vindecătorul de boli, are semnificații deosebite. Pentru mine, astăzi este o zi deosebită. Astăzi, Înalt Prea Sfințiile Voastre, împlinesc 28 de ani de preoție, dar nu pot uita pe cei care m-au ajutat să ajung aici. ÎPS Voastră ați spus lucruri frumoase la adresa mea. Am încercat să fiu întotdeauna la înălțimea chemării și a vocației, cu toate că am trăit și momente deosebite, dar când am avut greutăți am avut de purtat o cruce grea, pentru că știm că atunci când începem o biserică nu este ușor, și totuși bunul Dumnezeu, sfântul ocrotitor Nectarie și ceilalți sfinți ne-au întărit și ne-au ajutat să ajungem aici. În aceste momente nu pot uita pe cei care ne-au ajutat, deoarece sunt un număr foarte mare de oameni care ne-au ajutat, având credința în Dumnezeu. Mulțumesc și autorităților locale care sunt în mijlocul nostru și care ne-au ajutat să ajungem aici’. (Radio Trinitas)
Cronica religioasă
Cinci episcopi au sfințit altarul primei biserici ortodoxe din România cu hramul „Sf. Nectarie”






