Ar trebui să se facă promoții ca în supermarket pentru acest produs de largă răspândire care este sfârșitul lumii. Așa de tare s-au înmulțit previziunile care le dau drept sigure. La trei sfârșituri ale lumii la care ai pus botul, pe al patrulea să îl primești gratuit. Cum vedem, orice prost – ghicitor în astre, în cafea sau în bâlbele lui nostradamus – apare la televizor și pronostichează sfârșitul lumii.
Bineînțeles că nu se petrece nimic. Dar poporul se panichează. Își cumpără provizii, se gândește în ce cazemată să se mai ascundă, ca lumea să dispară, dar ei să rămână. Apoi, după ce se vede că profeția a fost mincinosă, profetul nu pățește nimic. Ceea ce este cu adevărat enervant. Poporul se așază cuminte în banca lui, așteptând următorul sfârșit al lumii.
De aceeași publicitate în presă au parte și cutremurele de pământ. Și în cazul lor, la trei la care ai pus botul, al patrulea ar trebui primit moca. Se mai zgâlțîie scoarța terestră, așa cum își scutură câinele blana, ca să mai scape de purici. Dar de aici până la gașca pestriță de falși savanți și prezicători, care dau ca sigure catastrofe terminatoare, calea ar trebui să fie lungă. La noi, dimpotrivă, calea e foarte scurtă. Oameni se sperie, unii cu mai multă dare de mână își schimbă apartamentele cu altele mai sigure… Se înțelege că nici la capitolul „cutremure sigure care nu se petrec” nu dă nimeni socoteală pentru panica produsă, după ce se vede că au fost simple brașoave.
Acest lucru îmi dă de gândit. Adică de ce nu e luat nimeni de guler și scuturat pentru că răspândește virusul panicii? Cred că răspunsul e ușor de găsit. Să ne gândim puțin. Autorităților le convine de minune situația asta. Populația trebuie îngrozită, pentru a fi mai ușor de ținut sub cizmă. Când știi că la cotitură te pândesc cinci cutremure și un sfârșit al lumii, nu mai comentezi în front. Nu te mai uiți la sărăcie, la falimentul țării, fiindcă oricum se termină toate.
Am dreptate?