Un sistem neputincios

Cinci copii terorizați de tatăl lor, deși judecătorii i-au interzis să se mai apropie de ei și de fosta soție



După ordinul de restricție, bărbatul a continuat să-și terorizeze fosta consoartă. Foto: cugetliber.ro
După ordinul de restricție, bărbatul a continuat să-și terorizeze fosta consoartă. Foto: cugetliber.ro

O poveste îngrozitoare a fost conturată într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, dosar prin care a fost trimis în judecată un individ acuzat că luni la rând și-a terorizat cei cinci copii și fosta soție, după ce aceasta din urmă a divorțat din cauza scandalurilor și bătăilor nenumărate de care a avut parte într-o căsnicie de coșmar.
Fosta soție a inculpatului a obținut în instanță un ordin de restricție, prin care judecătorii i-au interzis bărbatului agresiv să se mai apropie de aceasta sau de copiii lor, minori care erau îngroziți de atitudinile extrem de violente ale propriului lor tată, care a ajuns chiar să-i amenințe că le va da foc, potrivit procurorilor.
Ce s-a întâmplat după acel ordin de restricție? Inculpatul a continuat să-și terorizeze fosta consoartă și copiii, apărând noaptea la locuința acestora, bătând în ușă și pe la geamuri și provocând scandal.
Culmea, într-una din nopți, după ce a făcut scandal, polițiștii l-au luat la post. L-au ținut câteva ore, după care i-au dat drumul. Iar scandalagiul s-a întors cu un topor și o sticlă cu lichid inflamabil la locuința în care stăteau cei cinci copii ai săi și fosta soție.
Trimis în judecată pentru patru infracțiuni
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au anunțat ieri trimiterea în judecată a bărbatului acuzat de toate cele prezentate mai sus, Mihai Gemănar (43 de ani). Bărbatul din comuna Vama a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare, abandon de familie și nerespectarea hotărârii judecătorești.
Soții Gemănar au fost căsătoriți vreme de aproape 21 de ani, din căsnicia lor rezultând cinci copii, trei băieți și două fete, astăzi în vârstă de 7 ani, 11 ani, 15 ani, 17 ani și 19 ani.
În aprilie 2014, soția inculpatului a divorțat de acesta, iar copiii minori au fost încredințați în autoritatea comună a ambilor părinți, tatăl fiind obligat la plata unei pensii de întreținere pentru copiii săi, în cuantum total de 420 de lei pe lună.
Divorțați, dar locuiau în aceeași casă
Deși divorțați, cei doi soți au rămas să locuiască împreună în aceeași casă, femeia cu cei cinci copii într-o cameră, fostul soț în cea de-a doua cameră. Soba cu plită unde femeia pregătea mâncarea se afla în camera ocupată de fostul său soț. Deși evita să se întâlnească cu bărbatul care devenea extrem de violent, mai ales când consuma băuturi alcoolice, au fost situații când nu putea să-l evite.
Una dintre aceste situații a avut loc în seara zilei de 2 august 2014, în jurul orei 21.00, când pe motiv că i-au fost sparte niște ouă pe care le avea într-un dulap și deranjat de fumul de la soba pe care se pregătea mâncarea, Mihai Gemănar – arată procurorii – a avut o ieșire violentă. Și-a luat fosta soție la palme, apoi la pumni, femeia fiind scoasă din mâinile agresorului de doi dintre copiii lor, care s-au apărat de tatăl lor folosind un făraș și un mop. Au reușit să-l scoată din locuință, au încuiat ușa pe interior, după care au sunat la 112.
Primul ordin de restricție. Scos din casă, mutat într-o anexă, în aceeași curte
În urma bătăii din acea seară, fosta soție a inculpatului a suferit leziuni pentru care a necesitat între 17-18 zile de îngrijiri medicale.
Femeia a cerut în instanță instituirea unui ordin de protecție, iar pe 20 august 2014, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a decis evacuarea temporară din locuință a lui Mihai Gemănar, acesta fiind mutat într-o anexă din aceeași gospodărie. Casa a fost dată fostei soții și copiilor celor doi, cu obligația inculpatului de a păstra distanța față de victime, interzicându-i-se „orice contact verbal sau fizic, inclusiv telefonic sau prin alt mijloc de comunicare și corespondență cu fosta soție”.
Interdicția a fost dată pentru o durată de șase luni, așa cum prevede legea.
„Amenința că cine va ieși primul din locuință va fi omorât”
Nici obligațiile impuse de judecători nu l-au cumințit pe Mihai Gemănar, arată procurorii câmpulungeni, acesta încălcând de mai multe ori interdicția impusă.
În două nopți, însă, și-a terorizat copiii și fosta soție.
O dată pe 8 decembrie 2014, când – se arată în rechizitoriu – ”fiind sub influența băuturilor alcoolice și folosindu-se de o scară, a urcat la etajul imobilului, intrând în locuință prin balcon și pod, pentru a căuta alimente, cauzând teamă și panică copiilor minori încuiați într-o cameră, fugind apoi din imobil înainte de sosirea lucrătorilor de poliție chemați prin apelul la 112 de fiica inculpatului, iar după plecarea acestora revenind lângă geamurile imobilului și adresând cuvinte injurioase copiilor aflați înăuntru”.
După aproximativ două săptămâni și jumătate, inculpatul a comis-o din nou. S-a dus la casa în care stăteau fosta soție și cei cinci copii și – arată procurorii – „a bătut insistent și zgomotos la geamuri și ușă, amenințând că le va sparge, va pătrunde în imobil și o va omorî pe fosta soție și pe vreun bărbat aflat în casă, iar când a văzut că nu i se permite accesul a continuat să facă scandal, proferând injurii și amenințări cu acte de violență și cu moartea până în jurul orei 03.30, când au sosit la fața locului lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție Vama”.
A fost dus la postul de poliție, unde a dat declarații, după care polițiștii l-au lăsat să plece. S-a întors la domiciliu în jurul orei 6.30, de data aceasta înarmat cu un topor și având asupra sa o sticlă de plastic conținând cu un lichid inflamabil. „Amenința că cine va ieși primul din locuință va fi omorât, lovind de mai multe ori pereții casei, fosta soție apelând din nou poliția pentru aplanarea situației”, susțin anchetatorii în documentele înaintate instanței.
Nu are voie să se apropie de victime la mai puțin de 100 de metri
În urmă cu aproape o lună, instanța a admis o nouă cerere a fostei soții a inculpatului de a emite un ordin de protecție față de respectivul.
De data aceasta, instanța a decis ca Mihai Gemănar să nu se mai apropie de reclamantă și copii, distanța minimă pe care trebuie să o păstreze fiind de 100 de metri.
Nu a respectat nici această nouă interdicție, fiind cercetat într-un alt dosar pentru o altă infracțiune de amenințare.
De ce autoritățile nu au putut face nimic să-i scape pe biata femeie și cei cinci copii de teroare
În alte state occidentale, încălcarea unei restricții judecătorești s-ar solda automat cu aruncarea după gratii a celui care a ignorat interdicția.
Am încercat ieri să aflăm de ce la noi, în acest caz, dar și în multe alte infracțiuni de violență intrafamilială în care se obțin ordine de protecție, cei care le încalcă rămân bine mersi în libertate, iar celulele, goale.
Răspunsul l-am primit chiar de la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Constantin Steiciuc, care ne-a confirmat că legislația în această privință e neputincioasă. Avem o lege, din 2003, Legea 217, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, lege care însă nu a mai fost actualizată. „Pentru a cere arestarea preventivă, de exemplu, una dintre condiții este un minim de pedeapsă de cinci ani de închisoare. Or, pentru încălcarea ordinelor de protecție, legea prevede închisoarea de la o lună la un an”, explică prim-procurorul Steiciuc.
Acesta a arătat că a dispus reținerea inculpatului pentru 24 de ore, după una dintre ieșirile violente ale acestuia, însă se pare că nu a fost suficient.
Fostei soții i s-a recomandat să ceară ordin de protecție chiar de către polițiști, însă se pare că nici interdicțiile judecătorești nu l-au ținut în frâu pe bărbatul acuzat.
În aceste condiții, procurorii câmpulungeni speră ca închisoarea să-i fie de leac lui Mihai Gemănar.
„Ceea ce am făcut noi a fost să tratăm cu prioritate acest caz, dată fiind situația, și să finalizăm cercetările în cel mai scurt timp posibil, pentru a aduna un probatoriu suficient și a trimite dosarul în instanță”, a adăugat șeful Parchetului de la Câmpulung Moldovenesc.
Nu le-a plătit pensiile de întreținere copiilor
În rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Mihai Gemănar este acuzat și de abandon de familie pentru că „din data de 15.04.2014 și până în prezent, nu a achitat în mare parte, cu rea-credință, pensia de întreținere în cuantum total de 420 lei lunar stabilită pentru cei patru copii minori, acumulând o restanță la plată de aproximativ 3.760 lei”.
Surse din rândul anchetatorilor ne-au mărturisit că fosta soția a inculpatului și-a luat două servicii, la un cămin de bătrâni și la o cabană, pentru a-și întreține copiii, iar fata cea mare a renunțat la liceu și s-a angajat, tot pentru a-și ajuta mama și frățiorii mai mici.


După ordinul de restricție, bărbatul a continuat să-și terorizeze și copiii. Foto:glsa.ro
După ordinul de restricție, bărbatul a continuat să-și terorizeze și copiii. Foto:glsa.ro
După ordinul de restricție, bărbatul a continuat să-și terorizeze fosta consoartă. Foto: cugetliber.ro
După ordinul de restricție, bărbatul a continuat să-și terorizeze fosta consoartă. Foto: cugetliber.ro


Recomandări

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!
Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar

Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar
Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar