Cinci comune sucevene au devenit oficial stațiuni turistice de interes local

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu

Guvernul României a aprobat, miercuri, o hotărâre prin care patru comune din județul Suceava au primit oficial titlul de stațiuni turistice de interes local. Este vorba despre comunele Moldovița, Panaci, Putna, Șaru Dornei și Vama. Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a precizat că prin hotărârea de Guvern de miercuri s-a aprobat atestarea a 17 localități din țară ca stațiuni turistice de interes local și a unei localități ca stațiune de interes național.
„Felicitări tuturor comunităților care au devenit astăzi stațiuni turistice! În perspectivă, acestea pot opta pentru înființarea unei Organizații de Management al Destinației, dezvoltată la nivel local, pentru care se impune, printre criteriile minime obligatorii, deținerea acestui statut sau existența a cel puțin 100 de locuri de cazare în structurile clasificate. Totodată, reprezentând poli de dezvoltare turistică, stațiunile vor beneficia de noi oportunități de a atrage investitori, fapt ce va încuraja o prezență tot mai mare a turiștilor în aceste zone”, a spus ministrul Constantin Daniel Cadariu.
El a arătat că pe termen lung și mediu, atestarea acestor localități ca stațiuni turistice de interes local și, respectiv, de interes național va crea un impact pozitiv. Ministrul Antreprenoriatului și Turismului a mai precizat că prin prisma potențialului turistic, dar și a resurselor naturale și antropice, acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea șanse mai mari în atragerea de finanțări nerambursabile, printr-un punctaj sporit, în condițiile în care unele programe impun acest criteriu, influențând, în consecință, și creșterea circulației turistice, dar și diversificarea ofertelor.
„De asemenea, având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în aceste stațiuni va genera un impact benefic din punct de vedere economic și, în egală măsură, va contribui la creșterea calității vieții pentru rezidenții acestor zone”, a declarat Cadariu. El a spus că Moldovița, Panaci, Putna, Șaru Dornei și Vama se alătură celorlalte 11 stațiuni turistice de interes local din județul Suceava, respectiv Cacica, Dorna Arini, Dorna Candrenilor, Frumosu, Fundu Moldovei, Mălini, Poiana Stampei, Pojorâta, Sadova, Solca, Vatra Moldoviței. În județul Suceava sunt și patru stațiuni turistice de interes național, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Sucevița și Vatra Dornei.

Recomandări

Cele mai performante firme sucevene vor fi premiate de Camere de Comerț și Industrie în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor Bucovina

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Ambasada Israelului susține dezvoltarea colaborării cu Suceava în cercetare, medicină, educație și turism