Cinci tineri din județul Suceava și o femeie din Bacău au fost ridicați, ieri dimineață, de poliție, în cadrul unei ample acțiuni de punere în executare a șase mandate europene de arestare, emise de autoritățile italiene. Cei șase sunt acuzați de italieni că au făcut parte dintr-un grup infracțional specializat în exploatarea și favorizarea prostituției. Faptele de care sunt acuzați membrii grupării au fost săvârșite în perioada iunie – august 2013, în zona Torino, iar autoritățile italiene au solicitat extrădarea lor, în vederea tragerii la răspundere.
Doi dintre suspecți, ridicați din trafic
La acțiunea de ieri dimineață, care a urmărit ridicarea simultană a suspecților, au participat peste 20 de polițiști judiciariști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sprijiniți de luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS). În acțiune au fost angrenați și polițiști de la Salcea și Rădăuți, precum și un echipaj rutier de la Poliția municipiului Fălticeni.
Polițiștii au vizat locații din municipiile Suceava și Bacău, Salcea, Horodnic de Sus și Bălăceana.
„În urma activităților investigative desfășurate toate cele șase persoane, cinci bărbați și o femeie, au fost localizate și s-au dispus măsuri specifice pentru reținerea acestora în condiții de siguranță”, a declarat subcomisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Un tânăr de 23 de ani, Alexandru Ciobanu, din Salcea, a fost localizat și reținut în municipiul Suceava. Tot din municipiul Suceava a fost ridicat și Constantin Ciuhan, în vârstă de 40 de ani, precum și Nicolae Duduman, în vârstă de 27 de ani, tot din Suceava. Un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, Daniel Căciulean, din municipiul Suceava, a fost identificat pe raza comunei Bălăceana, la domiciliul mamei sale.
Dumitru Popescu, în vârstă de 27 de ani, din comuna Horodnic de Sus, și Maricica Dumău, în vârstă de 26 de ani, cu domiciliul în Bacău, au fost interceptați în trafic, pe E 85, în timp ce se deplasau împreună cu un autoturism BMW.
„Cu sprijinul echipajelor de poliție rutieră, autoturismul a fost blocat pe raza localității Spătărești, iar cei doi au fost reținuți”, a declarat Ionuț Epureanu.
Toți suspecții au ajuns în arest
Cei șase au fost duși în primă fază, pentru audieri, în fața unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Ulterior, toți cei șase au ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
În cursul zilei de astăzi, cei șase vor ajunge în fața magistraților de la Curtea de Apel Suceava. Aceștia urmează să confirme, în baza datelor comunicate de autoritățile judiciare italiene, dacă cei șase vor fi extrădați în Italia. Abia acolo, cei șase urmează a afla în detaliu faptele de care sunt acuzați și vor avea ocazia să se apere împotriva acuzațiilor care li se aduc.
Până la o eventuală condamnare din partea autorităților italiene toți cei șase se bucură de prezumția de nevinovăție.





