Pagube

Cinci autoturisme au fost implicate într-un accident produs din neatenția unei șoferițe

Un banal accident produs din cauza neacordării de prioritate a dus la o tamponare în lanț, fiind rănite două persoane și avariate în total cinci autoturisme. Accidentul a avut loc în orașul Vicovu de Sus, marți, în jurul orei 14.05. Aflată la volanul unui autoturism marca Opel Corsa, Carmen M., în vârstă de 33 de ani, a efectuat un viraj la stânga de pe strada Ștefan cel Mare, fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism Mercedes, condus de un bărbat de 30 de ani, din comuna Brodina, care circula din sens opus. În urma coliziunii dintre cele două mașini, autoturismul Mercedes a ricoșat într-un autoturism VW Passat, care era parcat, acesta ricoșând la rândul său într-un Ford Focus, și acesta parcat regulamentar, care s-a izbit în final într-un VW Polo, staționat într-o parcare din zonă. În urma impactului, șoferița în vârstă de 33 de ani și copilul acesteia de 5 ani au fost răniți, fiind preluați de o ambulanță.
Conducătorul autoturismului Mercedes a fost verificat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe de sânge. Femeia care a provocat accidentul nu a putut fi testată cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate, fiindu-i recoltate probe biologice. În urma verificărilor făcute de polițiști s-a stabilit că șoferul Mercedesului nu avea dreptul de a conduce pe drumurile publice, în urme unei restricții dispuse la data de 21 septembrie 2016, bărbatul fiind pus sub control judiciar
Polițiștii au deschis două dosare penale pe numele celor doi șoferi implicați în accident, pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens