Cinci angajați ai Gărzii Forestiere Suceava, vizați de o anchetă a DNA

În ancheta derulată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava sunt vizați cinci angajați ai Gărzii Forestiere Suceava.
Procurorii au făcut percheziții la domiciliile celor cinci, iar ulterior au mers și la sediul Gărzii Forestiere.
Potrivit lui Mihai Gășpărel, inspector-șef al Gărzii Forestiere Suceava, urmau să fie ridicate mai multe înscrisuri într-un dosar privind fapte de corupție, iar angajații lucrau la Compartimentul Regim Silvic și Cinegetic și derulau activități de control pe raza județului Suceava.
Infracțiunea de care sunt acuzați cei cinci angajați ai Gărzii Forestiere Suceava este luare de mită. Potrivit unor surse, sumele pe care le percepeau erau între câteva sute de lei și câteva mii de lei.
În total, în cursul zilei de marți, 29 octombrie, s-au derulat 22 de percheziții, fiind vizate și firme, dar și persoane fizice.
În acest dosar sunt suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite de funcționari publici cu atribuții de control pe linia respectării legislației privind proveniența, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialelor lemnoase, comise în cursul anului 2024.
Marți după-amiază la sediul DNA Suceava au fost aduse mai multe persoane, inclusiv martori, pentru audieri.
La final, urma să se ia decizia dacă vor fi emise ordonanțe de reținere și pentru cine anume.

Cinci angajați ai Gărzii Forestiere Suceava, vizați de o anchetă a DNA
Cinci angajați ai Gărzii Forestiere Suceava, vizați de o anchetă a DNA
Cinci angajați ai Gărzii Forestiere Suceava, vizați de o anchetă a DNA
Cinci angajați ai Gărzii Forestiere Suceava, vizați de o anchetă a DNA

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos