Cod roșu

Cinci ambulanțe din județ au fost trimise în Ilfov



– MSP a solicitat ambulanțe și personal medico – sanitar dintr-un județ care de ani buni este în criză de autosanitare și de personal care să intervină în cazul unor urgențe
Autoritatea de Sănătate Publică Suceava, la solicitarea Ministerului Sănătății Publice, a trimis luni noapte, ca urmare a emiterii avertizării de cod roșu pentru ziua de marți, pentru 5 județe din sudul țării și municipiul București, 5 ambulanțe cu echipaj și dotare corespunzătoare către județul Ilfov. Ambulanțele și personalul vor asigura timp de trei zile asistența medicală de urgență a persoanelor afectate de caniculă în județul respectiv.
Conform celor declarate de către directorul executiv interimar al ASP Suceava, doctor Odette Nicolae, personalul medico – sanitar care ia parte la această acțiune provine de la Serviciul Județean de Ambulanță, Spitalul Județean de Urgență Suceava și municipiul Rădăuți.
Decizia ministrului a luat prin surprindere SAJ Suceava și asta din cauză că serviciul stă foarte prost la capitolul dotări și la numărul de personal.
Un județ cu peste 700.000 de locuitori și cu relief accidentat, ca Suceava, dispune la această oră doar de 59 de autosanitare funcționabile, din care numai două sunt dotate cu aparate de aer condiționat. Cu alte cuvinte, ministerul a solicitat ambulanțe și personal medico – sanitar dintr-un județ care de ani buni este în criză de autosanitare și de personal care să intervină în cazul unor urgențe medicale.
Pentru a face față solicitărilor, la Stația de Ambulanță Suceava au fost convocate ieri cadre medico – sanitare din Fălticeni și Gura Humorului, însă ambulanțierii nu ar fi avut suficiente mașini pentru a putea interveni în cazul unui accident colectiv. În plus, sucevenii care necesită transport la Iași pentru a putea fi investigați la computerul tomograf au de așteptat mai multe ca de obicei până să se elibereze o ambulanță.
Toate acestea, din cauză că demersurile conducerii SAJ Suceava din ultimii ani de zile, de a se repartiza județului autosanitare noi, au eșuat până acum. Puținul personal care lucrează aici trebuie să se descurce zilnic cu mașini uzate fizic și moral și fără dotări corespunzătoare.



Recomandări

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin

Conflictul de muncă de la Ambulanța Suceava, mediat de liderul național al sindicatului Ambulanța și președintele BNS Suceava

Președintele FNSAR, Gheorghe Chiș, și președintele BNS Suceava, Aleodor Nechifor
Președintele FNSAR, Gheorghe Chiș, și președintele BNS Suceava, Aleodor Nechifor

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Femeie însărcinată și un bărbat de 77 de ani, duși la spital după ciocnirea dintre un tir și un autoturism

Femeie însărcinată și un bărbat de 77 de ani, duși la spital după ciocnirea dintre un tir și un autoturism
Femeie însărcinată și un bărbat de 77 de ani, duși la spital după ciocnirea dintre un tir și un autoturism