Locuri de veci

Cimitire noi în cartierele Burdujeni și Ițcani, de anul viitor

– Consiliul Local a aprobat suplimentarea sumei alocate cimitirului Burdujeni cu 2 miliarde de lei vechi
– Anul acesta va fi obținut și terenul necesar amenajării unui cimitir în Ițcani
Problema lipsei locurilor de veci va fi rezolvată anul viitor, când în două din cartierele Sucevei vor fi amenajate cimitire noi. Demersul municipalității sucevene, de a veni în întâmpinarea problemelor cetățenilor care s-au plâns de suprapopularea cimitirelor și lipsa locurilor de vechi în cimitirele existente în cartierele Burdujeni și Ițcani, a început anul trecut, când s-au identificat posibilele locații pentru două noi cimitire.
Primul cimitir care va fi realizat este cel din cartierul Burdujeni, pe o parcelă de 3 hectare de pe Dealul Teodoreni, unde terenul este al Primăriei Suceava, încât s-a trecut deja la realizarea proiectului de amenajare a acestuia.
În privința celui de al doilea cimitir, mai există încă o serie de etape de parcurs, cea mai importantă fiind cea de obținere a terenului necesar. Cea mai bună locație pentru amenajarea unui cimitir în Ițcani a fost identificată la intersecția străzilor Grigore Al. Ghica cu Lipoveni, numai că terenul respectiv este în administrarea Stațiunii de Cercetări, fiind necesară o hotărâre de Guvern pentru schimbarea destinației acestuia.
Viceprimarul Angela Zarojanu a spus că majoritatea etapelor de obținere a acestuia au fost parcurse, cu ocazia deplasărilor la București a primarului Ion Lungu, încât sunt șanse reale ca terenul să fie trecut în administrarea Primăriei Suceava lunile următoare.
“Oricum ar fi, anul acesta nu vor mai putea fi executate acolo lucrările de amenajare a noului cimitir, deși au fost alocate fonduri de la începutul anului. Tocmai de aceea Consiliul Local a aprobat în ultima ședință o redistribuire de fonduri, luând 2 miliarde de lei vechi din bugetul prevăzut pentru cimitirul Ițcani și alocându-i pentru cimitirul Burdujeni, ale cărui lucrări vor începe cu siguranță anul acesta”, a declarat Angela Zarojanu.
În total, pentru lucrările de amenajare a cimitirului Burdujeni, din bugetul local pentru 2007 au fost alocate 4,5 miliarde de lei vechi, urmând ca în funcție de necesități, suma să fie suplimentată anul viitor.
Pentru cimitirul din cartierul Ițcani, banii necesari vor fi realocați anul viitor, atunci când vor fi executate cea mai mare parte a lucrărilor de parcelare, împrejmuire, amenajare de locuri de veci și de construire a unei case mortuare.

Recomandări

„DAR de Paște – o mână întinsă, o inimă atinsă”, campanie umanitară organizată de Parohia „Sf. Gheorghe” Burdujeni

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități