Plantă medicinală străveche, se spune că protejează și conferă invulnerabilitate față de boli. Exact ce ne trebuie, acum, cînd toamna se pregătește de ploi și frig
Cine nu-i cunoaște aroma, care la vremea toamnei și a conservelor se răspîndește peste bucătării și cămări? Imposibil de confundat, mireasma lui iute și piperată e legată în amintire, mai ales de bunicile stăpînind peste putinile cu varză și borcane de murături. Dar la fel ca toate ierburile bune de hrană, cimbrul este totodată și una din cele mai puternice plante medicinale, despre care egiptenii spuneau că dăruiește invulnerabilitate față de boli. Și pentru că afară e iarăși toamnă și mirosul lui se răspîndește peste pămînt, este timpul să vorbim despre minunile ascunse în florile și în frunzele lui.
Cele două specii de cimbru
Sub aceeași denumire se ascund, de fapt, două plante diferite, înrudite prin miros și prin proprietățile lor terapeutice, dar foarte clar delimitate din punct de vedere botanic: cimbrul de cultură (Thymus vulgaris), cu un miros înțepător și mai aspru, care îl face să fie folosit doar ca remediu de sănătate, și cimbrul de grădină (Satureja hortensis), cu o aromă mai blîndă și foarte placută, care îl face foarte apreciat, deopotrivă în bucătăria și în medicina populară românească.
Cimbrul de cultură
Este o plantă originară din Grecia, de nici patruzeci de centimetri înălțime, cu flori mici, de culoare roz-pal, care apar de la mijlocul verii și pînă toamna tîrziu. Se folosesc tulpinile înflorite, care se recoltează în octombrie, și se pun la uscat pentru a fi folosite tot timpul iernii. Cimbrul de cultură este un adevărat antibiotic natural, care nu numai că distruge majoritatea bacteriilor și microorganismelor dăunătoare, dar întărește și capacitatea organismului de a se autoapăra, făcîndu-l mai puternic. Este un remediu ideal pentru sezonul rece, în care tocmai intrăm, fiind – așa cum vom vedea – o adevărată pavăză împotriva tuturor bolilor și neplăcerilor pe care sfîrșitul de toamnă și apoi iarna le vor aduce.
Aplicații terapeutice interne
ale cimbrului de cultură
– Bronșita acută și cronică, tuse convulsivă – ca remediu de urgență se administrează cîteva înghițituri de infuzie fierbinte, cu efecte bronhodilatatoare, expectorante și calmante rapide. Pentru un tratament de lungă durată se recomandă pulberea, din care se ia de trei ori pe zi cate o linguriță rasă. Tratamentul durează 4 săptămîni. Suplimentar se fac băi fierbinți cu infuzie de cimbru, care au efecte puternice de întărire a imunității.
– Astm, pneumonie, infecții respiratorii recidivante – se administrează uleiul volatil, cîte 2 picături de 3 ori pe zi, în cure de 10-20 de zile. Este un antibiotic și bronhodilatator redutabil. Administrat în același fel, este și un extraordinar adjuvant în tratamentul tuberculozei.
– Colita de fermentație și de putrefacție – se ia o linguriță rasă de pulbere de cimbru de cultură de patru ori pe zi. Tratamentul durează între 10 și 21 de zile, putînd fi reluat de cîte ori este nevoie.
– Infecții renale și urinare – cimbrul de cultură se poate lua la întrecere în această categorie de afecțiuni cu cele mai puternice antibiotice. Se folosește uleiul volatil, din care se iau 2-3 picături, în miere, de trei ori pe zi. Pentru tratarea bolilor renale cronice se folosește extractul alcoolic de cimbru de cultură, din care se administrează de patru ori pe zi cîte o linguriță diluată în jumătate de pahar de apă, în cure de 60-90 de zile. Acest extract alcoolic nu numai că distruge microorganismele care afectează rinichii și vezica, ci și stimulează activitatea renală.
– Viermi intestinali, infecții cu Giardia lamblia – o combinație imbatabilă în tratarea acestei categorii de boli este cea dintre cimbrul de cultură și pelin. Pulberea celor două plante se amestecă în părți egale și se pune apoi într-un borcan care se închide ermetic. Se administrează cîte o linguriță din acest amestec, pe stomacul gol, de patru ori pe zi. Tratamentul se face vreme de trei săptămîni, iar dacă mai este necesar, se poate relua după 10-12 zile de pauză.
Acest articol a fost preluat din revista Formula As
