Cunoscut și sub denumirile de cimbrișor de grădină, cimbrișor grecesc, cimbru adevărat ori lămâioară, cimbrul (Thymus vulgaris L) este o mirodenie înrudită cu cimbrișorul și cu cimbrul de cîmp (Thymus serpyllum).
În unele țări, precum Spania, Franța, Italia, Portugalia, Maroc, sau în Siberia, cimbrul crește spontan, în sălbăticie, la altitudini mari, în vreme ce, în alte țări, cimbrul este cultivat. România, alături de Elveția, se numără printre puținele țări europene care cultivă această plantă.
Mărturiile antice, din vremea civilizațiilor greacă și romană, aparținînd lui Theofrastus, Dioscoride sau lui Apicius Caelius, descriu multe rafinamente culinare din care nu lipsește cimbrul. El este recomandat cu multă atenție, dând de înțeles faptul că erau cunoscute nu numai virtuțile sale culinare, ci și cele medicinale. Specialiștii farmacologi au identificat în conținutul cimbrului componente chimice naturale, care fac din această plantă un excelent remediu împotriva infecțiilor intestinale, afecțiunilor pulmonare și renale. Ceaiul dintr un amestec de cimbru cu podbal și mușețel, îndulcit cu zahăr candel, tratează foarte eficient guturaiul. Sucul de cimbru amestecat în proporție de 1:7 cu sirop de zahăr poate trata cu succes tusea convulsivă, dacă se administrează cîte o lingură la fiecare oră. La fel de utilă în tratarea tusei convulsive este și combinația de cimbru, coacăze și roua cerului (Drosera rotundofolia), din care se prepară un alt ceai. În afecțiunile reumatismale, ca și în alte afecțiuni însoțite de febră foarte ridicată, împachetările sau băile cu cimbru sunt foarte utile. Alcoolul de cimbrul 3 la sută este un excelent dezinfectant al pielii dar și un factor antiedematos al membrelor superioare și inferioare.
În medicina populară, ceaiul de cimbru se administrează în multe afecțiuni: contracții uterine, colici, dureri de cap, tuse comună, tuse convulsivă (se prepară un ceai din amestec de cimbru, pătlagină și rădăcină de toporaș), tuberculoză, retenția de urină, tulburări gastrice. Datorită conținutului de ulei volatil, cimbrul se recomandă în amestecuri pentru băi aplicate copiilor în diverse afecțiuni ale căilor respiratorii, preparându-se un ceai în combinație cu mentă, mușețel, rădăcină de obligeană, flori de tei, levănțică, soc, melisă, maghiran și coada șoricelului. Nu trebuie să uităm nici de calitățile de tonic nervos ale cimbrului, ceea ce îl face o componentă de nelipsit în amestecurile aromatice și împachetările cu plante.
Spre deosebire de cimbrul Thymus vulgaris, cimbrul de grădină (Satureja hortensis) mai este denumit și cimbru brun sau cimbru mirositor. O infuzie din cimbru și cimbrișor poate fi o excelentă compresă fierbinte pentru combaterea edemelor și cârceilor la femeile gravide. Stomacul este organul care beneficiază cel mai mult de calitățile cimbrului de grădină, apoi sistemul nervos. De aceea, infuzia din această plantă este foarte eficientă în tratarea diareei acute și cronice, dar și în cazul stărilor de iritabilitate nervoasă.
Cimbrișorul (Thymus serpyllum L.) mai este numit și cimbrul ciobanului, balsama, iarba cucului, timian, schinduf sau tămâiță. Fiind un excelent dezinfectant, cimbrișorul este folosit nu numai ca expectorant în tratamentul tusei comune și tusei convulsive, ci și în cazul infecțiilor intestinale, renale și ale vezicii urinare. El este, în același timp, un stimulent al metabolismului și un bun vermifug, ca și un absorbant al gazelor intestinale. Uleiul foarte concentrat de cimbrișor este un remediu puternic contra gutei, reumatismului, sciaticii, durerilor de cap, migrenelor și senzațiilor de greață.
– – –
Dacă ar fi să ținem seama de toate cele de mai sus, este clar că nu putem să nu menținem cimbrul și cimbrișorul în topul mirodeniilor folosite în alimentația noastră. Totuși, medicina tradițională chineză ne sfătuiește că, este bine să nu exagerăm cu consumul acestora, având în vedere conținutul lor de energie caldă, care ar putea agrava senzațiile de căldură excesivă în perioadele caniculare, sau unele afecțiuni cardio-vasculare.
Sursa: www.evenimentul.ro
