Într-o perioadă în care dinspre sindicate mai ales se transmite tot mai des că nu o să mai aibă cine lucra în structurile MAI – ca polițiști, jandarmi sau pompieri, pentru că salariile nu ar mai fi suficient de atractive, iar vârsta de pensionare va crește gradual, realitatea de la campania de recrutare din această perioadă contrazice aceste scenarii fataliste.
Pentru o anumită categorie de tineri, cariera de agent de poliție sau subofițer de jandarm rămâne una tentantă, cu un salariu atractiv, cu stabilitate pe termen mediu și lung și cu o perspectivă de a avea o viață și după pensionare.
Trecem acum și la cifre.
La Inspectoratul de Poliție Județean Suceava s-au înscris, pentru admiterea la școlile de poliție, 212 suceveni care au depus dosare pentru Școala de Agenți de Poliție de la Câmpina, respectiv 21 pentru școala de agenți de la Cluj.
Așadar, 233 de tineri din Suceava și-au dorit să intre la una din cele două școli de poliție, în această toamnă.
La Școala de Poliție de la Câmpina, unde au fost în total 1.340 de locuri, concurența de la început a fost de 4,3 candidați pe loc.
După admitere, la școala de poliție de la Câmpina au fost admiși 57 de candidați din Suceava, respectiv patru la școala din Cluj. În total, 61 de suceveni sunt așadar admiși și vor deveni agenți de poliție.
Evident, nu toți vor fi repartizați în județul Suceava, după ce vor termina perioada de școlarizare.
Și cu privire la cariera de jandarm, după cum ne-a transmis plutonierul major Magdalena Hatnean, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, 121 de candidați din județ s-au înscris în această sesiune pentru admiterea la Școala de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, spre deosebire de sesiunea trecută, când au fost 87 înscriși. Așadar, vorbim de un interes chiar în creștere, nicidecum în scădere.
29 dintre candidații din Suceava au rămas în concurs, după proba scrisă.
De amintit că sunt mulți tineri din Suceava care fac pregătire specială, cu antrenori, timp de câteva luni, pentru a putea trece de probele fizice pentru admiterea în școlile care formează pompieri, polițiști sau jandarmi.
Așadar, interes există, este drept, la fel de mare fiind și interesul de a ieși la pensie al celor care îndeplinesc condițiile. Deficitul de polițiști este unul mare, asta și pentru că cei mai mulți au ieșit la pensie în ultimii ani la vârsta de 48-50 de ani.






