Cifre și iar cifre

Cifrele nu mint; oricât ai încerca să le manipulezi și să le „ajustezi” în scop politic, o privire cât de cât atentă e de-ajuns pentru a restabili exact raportul între realitatea nudă și umbra ei interesat trucată. Unele deconcertează, altele pur și simplu înspăimântă. După cum informează Mediafax, rata criminalității în România este de 0,2%: în 2013 se înregistrau 236 de infractori la 100.000 de cetățeni. Nici foarte mult, nici puțin, e-o cifră comparabilă cu starea infracțională a Balcanilor (și nu numai). Dar surpriză neagră: procentul infractorilor din Parlamentul României este de 15 ori mai mare – 3% – și-s luate în calcul doar condamnările definitive. Câte or mai fi să fie, s-o vedea, cifra are șanse să se împlinească și să se rotunjească. La o primă impresie, s-ar părea că în Parlament s-a adunat cu premeditare o gașcă de infractori patentați. Nu-i chiar așa. Funcționează, de ce nu, prezumția de inocență: într-o primă etapă, onor deputatul ori senatorul nu și-a considerat numaidecât mandatul trambulină către ilegalități priincioase. Două împrejurări l-ar fi putut converti la infracțiune. Prima: sentimentul impunității. Dacă un sătean fură o găină, îl paște pușcăria. Parlamentarului care șutește milioane de euro până mai ieri nu i se întâmpla nimic. A doua: exemplul colegului X, care a demonstrat că, de-ți merge mintea la învârteli și șurubării ilegale, poți lesne avea vilă pe Coasta de Azur. Dacă X da, Y de ce nu? Tentații mari, posibilități așijderea. Unii au rezistat, altora, poate, încă nu li s-a ivit prilejul. Li se adaugă grosul celor ce nu s-au încumetat să dea cinstea pe rușine (Grigore Vieru spunea: „Cât caracter, atâta țară!”), numai că, iată: cifra-i necruțătoare: de 15 ori mai mult încalcă legea cei care… fac legile!
*
Procesul degradării mediului petrecându-se pe cât de inexorabil, pe atât de lent, scapă observației cotidiene. Una dintre consecințe: nu ne dăm seama că, pe an ce trece, vânatul dispare și viețuitoarele sălbatice ne vor lăsa singuri pe o planetă pustiită. Printre păcatele propriei tinereți așez la loc de frunte patima vânătorii, care, la bătrânețe, barem îmi îngăduie să pot aprecia cu ceva întemeiere cifrele seci ale domeniului. Citesc „Jurnalul Regelui Mihai”, carte semnată de harnicul cercetător ploieștean într-ale istoriei Traian Lazăr. Nu discut aici nici cutuma în sine, nici legitimitatea vânătorilor regale și prezidențiale, net diferite de acelea ale românului cu flintă pornit să bată coclaurile ca să împuște, dacă-i norocos, 1-2 șoldani pe an. Quod licet Jovi, non licet bovis! Oricât de regizată vânătoarea, rezultatul cifric al fiecărei ieșiri regale în teren pur și simplu năucește. Exclud vânatul mare: dacă mistreții sunt aduși, ca pe vremea lui Ceaușescu, de gardurile-pâlnie, drept în țeava puștii, cifrele nu mai au nici o relevanță. Altceva-i în câmp: la o singură partidă (decembrie 1940), Carol II, Mihai și cei câțiva care-i însoțeau au împușcat 1.000 de fazani și 300 de iepuri. „Recolta” a fost „donată unităților militare” – delicatese la cazarmă. Fazani mai pot fi dați din cușcă (dar nu 1.000!), însă iepuri „cu dedicație” n-au cum exista: pur și simplu ogoarele Banatului țineau atâta bogăție de viețuitoare sălbatice! La 13 ianuarie, o vânătoare „în patru puști” la Drăgănești se soldează cu 800 de fazani și 200 de iepuri! Bucuria răcanilor, iar au fazan la cazan! La 4 august, vânătoare de țapi la Scroviștea: Carol și Mihai au împușcat căpriorii „mergând cu trăsura prin pădure”. Nici n-a fost nevoie să calce iarba! Hai să zicem că erau fonduri special întreținute, dar nu se mai poate afirma același lucru când vine vorba de sitari ori de rațe sălbatice: păsările de pasaj n-au cum fi „gospodărite” de Protocolul Curții. La 10 septembrie, Carol și Mihai au împușcat 47 de rațe, așteptându-le „la pândă”, în stufăriș. La 14 aprilie, Mihai a doborât 39 de sitari. Am căutat și eu sitari, în zăbăuca tinerețe, și am izbutit să împușc singurul ivit în ditamai fondul unde, se zice, vânase și Carol II. După aceea, nici c-am mai zărit vreodată clonțata pasăre de pasaj… Când „Jurnalul” nu notează și cifra exactă a recoltei cinegetice a zilei, apare consemnarea „s-a vânat enorm”. Că era de unde: evident, efectivele erau cu totul altele în celălalt veac. Astăzi nu mai vezi mii de rațe înnegrind coada bălților, sitarii ori și-au stins specia, ori nu mai vor să poposească la noi, cârdurile de căprioare păscând iarna, pe grâu, sunt o amintire, ca și iepurele ce-ți ieșea negreșit în lumina farurilor. Și potârnichile sunt cu ciubote roșii – iar în septembrie 1939, Mihai a împușcat, la o singură ieșire în teren, 89 din totalul de 417. Trăgea bine – dar avea și la ce. Acum, asociațiile cinegetice vând castele în Spania: taxe enorme, vânat ioc. Natura agresată se răzbună.