CIA a plătit României „milioane de dolari” pentru închisori secrete, susține un avocat la CEDO



CIA a plătit României „milioane de dolari” pentru a găzdui închisori secrete, a afirmat un avocat la CEDO, unde are loc un proces în care țara noastră este acuzată că a permis agenției să tortureze persoane suspectate de terorism în cadrul programului de extrădări în timpul președinției lui Bush, informează Mediafax.
Nu este clar de unde a obținut avocatul fostului suspect de terorism aceste informații.
Amrit Singh a declarat, miercuri, în prima zi a audierilor de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), că închisori ale Agenției Centrale americane de Informații (CIA) au funcționat în România în perioada 2003-2005 cu „consimțământul și complicitatea” Guvernului, fapt pe care autoritățile române le-au negat, potrivit AP.
Reprezentanta Guvernului român Catrinel Brumar a replicat că este nevoie de mai mult decât „indicii și speculații pentru a stabili responsabilitățile statului”. Aceasta a adăugat că o anchetă este în curs.Curtea a anunțat că se va pronunța în câteva luni cu privire la faptul dacă România a permis sau nu cu bună știință funcționarea pe teritoriul său a unor închisori secrete CIA în care s-a practicat tortura și dacă a eșuat să împiedice torturarea clientului lui Singh.
Presupusa existență a închisorilor secrete CIA în România rămâne un subiect sensibil în țară, un aliat puternic al Statelor Unite care la acel moment dorea susținerea Washingtonului pentru a se alătura NATO, ceea ce a făcut în anul 2004.



Recomandări

Conducerea IMM România respinge introducerea obligativității legalizării de către notar sau atestării de avocat a hotărârilor AGA a societăților comerciale

Un avocat sucevean a lansat „Între da și adio – Ghidul divorțului românesc”, o carte îndrăzneață și practică despre divorț

Peste o mie de suceveni au ieșit în stradă pentru a susține cauza unei familii de români, căreia Protecția Copilului din Germania i-a luat cei șapte copii

Peste o mie de suceveni au ieșit în stradă pentru a susține cauza unei familii de români, căreia Protecția Copilului din Germania i-a luat cei șapte copii
Peste o mie de suceveni au ieșit în stradă pentru a susține cauza unei familii de români, căreia Protecția Copilului din Germania i-a luat cei șapte copii