Chrysler pune capăt unei povești care se derulează de aproape un an. Filmul modelului PT Cruiser, despre care în repetate rânduri s-a pus că va fi retras, are totuși un final neașteptat. Dacă versiunea cabrio a fost scoasă de pe piață, versiunea acoperită va mai rămâne în producția de serie doar până în decembrie 2010, cu un an mai mult decât se stabilise anterior.
Decizia aparține noului partener de alianță al americanilor, grupul Fiat, în ciuda faptul că modelul cu aspect neo-retro are un impact foarte scăzut pe piață. Măsura a fost motivată de faptul că uzina din Mexic, singura de altfel unde se produce PT Cruiser, trebuie să rămână funcțională și să păstreze numărul angajaților existenți în prezent.
În viziunea oficialilor americani, decizia nu va reprezenta un balon de oxigen pentru Chrysler PT Cruiser ci doar o prelungire a „agoniei”. După încetarea fabricației modelului american, la uzina Toluca din Mexic vor fi produse Fiat 500 și Fiat Panda. Operațiunile de asamblare vor fi reluate la o jumătate de an după ce PT Cruiser va fi scos din producția de serie.
Retromobilul de lux și-a început cariera în 1999. Peste doi ani mai târziu a debutat și în Europa, unde și-a găsit destui cumpărători fermecați de un stil unic ce aduce în actualitate farmecul mașinilor americane din perioada interbelică. Chiar de la lansare PT Cruiser nu a impresionat sub aspectul vânzărilor. Dacă în 2001, anul de vârf, s-au vândut 205.000 de unități în anul 2008 abia s-au comercializat 51.000 de exemplare, modelul situându-se la limita eșecului.
În schimb în ceea ce privește producția, volumul total a ajuns la 1 milion de bucăți în martie 2006.
