Cântăreața Christina Aguilera a declarat că își dorește de mulți ani să joace în filme și că va studia câteva scenarii în timpul turneului de promovare a celui mai recent album al său, „Back to Basics”, informează celebritywonder.com.
Christina a declarat pentru AccessHollywood.com: ” Am citit câteva scenarii în ultimul an. Sunt interesată cu adevărat de actorie. Cât voi fi în turneu voi citi scenarii”.
Cântăreața a declarat că nu se grăbește, pentru că vrea să găsească rolul perfect pentru debutul său în cinema: „Aștept să găsesc rolul potrivit. Este important să fie rolul potrivit”, a adăugat vedeta.
Aguilera, care este căsătorită cu producătorul muzical Jordan Bratman, se află în prezent în turneu pentru promovarea noului său album „Back To Basics”, care urmează succesului din 2002 „Stripped”.

