Cântăreața Christina Aguilera și-a lansat, la Săptămâna modei de la Sao Paulo, în Brazilia, propria linie vestimentară, creată pentru lanțul de magazine C&A, informează dailymail.co.uk.
Prin această colaborare, cântăreața calcă pe urmele unor celebrități precum Beyonce, Nicole Scherzinger și Fergie.
De asemenea, Christina Aguilera va filma la Sao Paolo campania de publicitate pentru lansarea acestei linii vestimentare, care va demara cel mai probabil în aprilie.
Anul 2010 a fost unul plin de evenimente pentru Christina Aguilera, care s-a despărțit de soțul ei, Jordan Bratman, în octombrie, ieșind în public cu noul iubit, Matt Rutler, o lună mai târziu. Tot în noiembrie, Aguilera a primit o stea pe bulevardul celebrităților din Los Angeles – Hollywood Walk of Fame. Totodată, ea s-a bucurat de critici favorabile pentru primul ei rol principal într-un film, putând fi văzută alături de Cher în „Burlesque: Vis împlinit”.
Christina Aguilera, care a devenit celebră cu hitul „Genie in a Bottle”, a câștigat patru premii Grammy, un Latin Grammy și a vândut peste 46 de milioane de albume pe plan mondial.