Cântăreața Christina Aguilera a intentat divorțul de soțul ei, producătorul muzical Jordan Bratman, la două zile după ce purtătorul de cuvânt al artistei a anunțat că cei doi s-au despărțit, după o căsnicie care a durat aproape cinci ani, informează accesshollywood.com.
În dosarul depus joi la o instanță din Los Angeles cântăreața a citat „diferențe ireconciliabile” ca motiv al divorțului.
Deși vestea despre separarea cuplului a fost dată publicității săptămâna aceasta, potrivit dosarului, Aguilera s-a despărțit de soțul său pe 11 septembrie.
Christina mai menționează în dosarul de divorț că dorește custodie comună asupra copilului lor, Max, în vârstă de doi ani. Totodată, ea a cerut anularea dreptului lui Jordan la o alocație.
Cei doi au încheiat un contract prenupțial.
„Deși eu și Jordan ne-am despărțit, angajamentul față de fiul nostru, Max, rămâne la fel de puternic”, a declarat Aguilera într-un comunicat dat publicității marți.
Site-ul de știri mondene Us Weekly informa atunci că Aguilera, în vârstă de 29 de ani, și Bratman, în vârstă de 33 de ani, s-au despărțit în urmă cu câteva luni, dar încă nu se hotărâseră asupra divorțului. „Locuiesc separat și vor vedea cum merg lucrurile”, informa Us Weekly, citând o sursă apropiată starului. „Se iubesc mult. Dar în ultimele șase luni a devenit clar că sunt mai mult prieteni decât soț și soție”, a declarat sursa.
Aguilera, care a devenit celebră cu hitul „Genie in a Bottle”, și Bratman s-au căsătorit în noiembrie 2005. S-au cunoscut în 2002, în timp ce Jordan lucra pentru compania de management muzical a Christinei Aguilera.
Christina Aguilera a câștigat patru premii Grammy, un Latin Grammy și a vândut peste 25 de milioane de albume pe plan mondial. Ea urmează să-și lanseze filmul de debut, musicalul „Burlesque”.