Christian Haller: „Vremurile mai bune”



Christian Haller: „Vremurile mai bune”
Christian Haller: „Vremurile mai bune”

Christian Haller este autorul „Muzicii înghițite”, „un roman insolit despre Bucureștiul de altădată”. Cu „Vremurile mai bune”, scriitorul elvețian continuă saga familiei sale, de data aceasta în decorul spectaculos al munților Jura, dar România interbelică rămâne un reper constant al unui trecut colorat în nuanțele palide ale nostalgiei.
O zonă rurală din Elveția postbelică
Dacă „Muzica înghițită”, primul volum al acestui triptic, se concentra asupra figurii mamei, realizând prin intermediul ei o incursiune insolită și nostalgică în Bucureștiul primelor decenii ale secolului XX, în „Vremurile mai bune” personajul central este tatăl.
Deși România nu este absentă nici din romanul de față, fundalul pe care se desfășoară următorul capitol din această poveste de familie este o zonă rurală din Elveția postbelică.
Aici, copiii se deprind treptat cu noul fel de viață, cel mai mic dintre aceștia (alter ego-ul autorului) descoperindu-și, sub influența conjugată a unchiului său și a unui băiat ceva mai mare, o nouă pasiune: arheologia. În interiorul familiei, însă, tensiunile cresc: tatăl naratorului este îndepărtat de fratele și de tatăl său de la conducerea fabricii și se asociază cu un ins ambițios, dar fără scrupule, fondând o întreprindere asemănătoare, care se dovedește a fi un succes și-i redă familiei bunăstarea și demnitatea de odinioară, până când și noul partener de afaceri se dovedește nedemn de încredere.
Scene și personaje dintr-un univers asfințit
În ciuda trădărilor profesionale, a dezamăgirilor și greutăților pe care le înfățișează,cartea este o mărturisire de credință în valori universale ca onestitatea, perseverența, solidaritatea și munca îndârjită și o elegie discretă, dar emoționantă, închinată micilor bucurii ale vieții.
„Impresionanta, strălucitoare și densă, proza lui Christian Haller amintește de povestirea realistă de la sfârșitul secolului XIX. Reflexiv mai presus de orice, Haller ne aduce în fața ochilor scene și personaje dintr-un univers asfințit.”(Neue Zurcher Zeitung)
Sursa: www.libris.ro