Actorul britanic Christian Bale va deține rolul principal în lungmetrajul „The Last Photograph”, ce prezintă aventurile prin care trec doi jurnaliști și un fotograf pe frontul din Afganistan, informează allocine.fr.
Acest lungmetraj va fi regizat de danezul Niels Arden Oplev. El a regizat și lungmetrajul „The Girl With The Dragon Tattoo” (2009), dar și două episoade din serialul de televiziune „Millenium” (2010).
În lungmetrajul „The Last Photograph”, britanicul Christian Bale va deține rolul principal și va interpreta rolul unui fotograf. Acesta urmează parcursul a doi jurnaliști care realizează un reportaj pe frontul din Afganistan.
Inițial, regia acestui proiect cinematografic, despre care primele informații au apărut în 2007, a fost încredințată cineastului Serghei Bodrov, care s-a retras între timp din cauza unei agende de lucru mult prea aglomerate.
Scenariul va fi scris de Kurt Johnstad, după o idee a scriitorului Zack Snyder.
Producătorii filmului nu au anunțat deocamdată data la care vor debuta filmările, iar pe agenda de lucru a actorului Christian Bale se află lungmetrajele „The Revenant”, „Batman 3” și următorul proiect al regizorului Terrence Malick, al cărui titlu nu a fost încă ales.
Galezul Christian Bale a fost distribuit mulți ani în producții independente, înainte de a juca în câteva filme de la Hollywood cu un buget important. Astfel, Christian Bale a atras atenția publicului la vârsta de 13 ani, când a jucat în filmul „Imperiul soarelui” (1987). Au urmat rolurile din „American Psycho” (2000), „Equilibrum” (2002), „Batman – Începuturi” (2005), „Prestigiul” (2006), „I’m Not There” (2007), „Drumul dreptății/ 3:10 To Yuma” (2007), „Cavalerul negru” (2008) – filmul cu cele mai mari încasări din 2008 -, și „Terminator – Salvarea” (2009).