Chris Brown va juca într-o comedie romantică



Rapperul american Chris Brown va juca în comedia romantică „Think Like a Man”, realizată pe baza bestsellerului „Act Like a Lady, Think Like a Man” scris de Steve Harvey, informează huffingtonpost.com.
Cartea lui Harvey prezintă ceea ce bărbații cred cu adevărat despre dragoste, relații și angajament. Autorul dorea ca romanul său din 2009 să le ajute pe femei să-i înțeleagă mai bine pe bărbați, oferindu-le sfaturi în legătură cu comportamentele lor și ce trebuie să facă pentru a evita dramele.
Adaptarea cinematografică a cărții va spune povestea a patru buni prieteni ale căror vieți amoroase sunt zguduite din temelii după ce femeile de care ei sunt interesați cumpără volumul lui Steve Harvey și încep să urmeze sfaturile din acea carte.
Din distribuția filmului mai fac parte Kevin Hart, Michael Ealy, Gabriel Union, Regina Hall, Lala Vasquez și Jerry Ferrara.
Filmul va ajunge pe marile ecrane în aprilie 2012.
Chris Brown nu este străin de relațiile personale cu tentă dramatică, uneori chiar explozivă. În februarie 2009, muzicianul a fost arestat după ce și-a bătut iubita de atunci, cântăreața Rihanna. După acel incident, Brown a dovedit de multe ori în public că are probleme din cauza acceselor de furie. În martie 2011, cântărețul a avut o izbucnire serioasă pe platourile de filmare ale emisiunii „Good Morning America”, după ce a fost întrebat de un reporter despre acel incident violent cu Rihanna. Chris Brown a spart oglinda din vestiarul său, aruncând un scaun înspre ea.
El s-a făcut remarcat de mai multe ori în ultimele luni și prin câteva afirmații homofobe postate în mesajele sale de pe Twitter.
Chris Brown este autorul pieselor de succes „Kiss Kiss” și „Run It”. Cel mai recent album al său se intitulează „F.A.M.E.” și a fost produs de casa Jive Records.