Analizele suplimentare la care a fost supus, joi, fundașul Cristian Chivu au confirmat că jucătorul a suferit în timpul meciului amical România – Italia, disputat miercuri, o întindere la mușchii aductori de la piciorul drept, a anunțat, pe site-ul oficial, gruparea Internazionale Milano.
„În ceea ce-l privește pe Cristian Chivu, după recuperarea de la centrul sportiv «Angelo Moratti», jucătorul a mers la clinica «San Matteo» din Pavia, însoțit de profesorul Franco Combi, pentru a efectua teste suplimentare, necesare după ce jucătorul a acuzat dureri musculare în prima repriză a meciului amical dintre România și Italia. Rezultatele au confirmat o întindere la mușchii aductori de la piciorul drept”, informează site-ul grupării Inter Milano.
Sursa citată nu oferă informații despre perioada de indisponibilitate a jucătorului român.
Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul amical susținut, miercuri seară, la Klagenfurt (Austria), în compania selecționatei similare a Italiei. Cristian Chivu a fost înlocuit în minutul 16 de Goian.