TRANSFER

Chivu, pe lista Barcei



Chivu, pe lista Barcei
Chivu, pe lista Barcei

Cotidianul El Mundo Deportivo notează, marți, că FC Barcelona dorește achiziționarea unui fundaș, iar preferințele antrenorului Frank Rijkaard și ale președintelui Joan Laporta se îndreaptă spre Jorge Andrade (Deportivo La Coruna) și Cristian Chivu (AS Roma). „FC Barcelona caută un fundaș puternic, cu o lovitură bună de cap, rapid și capabil să decidă o partidă. Adică, un adevărat număr 1. Iar ca model este căpitanul echipei Chelsea, John Terry. Atât antrenorul Frank Rijkaard, cât și președintele Joan Laporta, se ocupă de acest aspect, iar în topul preferințelor se află Jorge Andrade și Christian Chivu”, scrie El Mundo Deportivo. Cotidianul citat notează că românul Chivu este extracomunitar, dar poate juca și comunitar „B”, exact ca Nihat la Real Sociedad, sau ca Rustu Recber. Potrivit publicației catalane Sport, Chivu ar putea ajunge la Barcelona pentru suma de 8 milioane de euro, echivalentul clauzei pentru care românul poate părăsi gruparea AS Roma după trei ani de contract și care intră în vigoare începând de la 1 iulie. Chivu s-a transferat la AS Roma înaintea sezonului 2003/2004, acordul semnat cu gruparea italiană fiind valabil până în 2008.



Recomandări