Patronul grupării Internazionale Milano, Massimo Moratti, a declarat că fundașul Cristian Chivu a demonstrat că are talent și clasă, chiar dacă deocamdată a evoluat într-un singur meci pentru echipa pregătită de Roberto Mancini, informează Gazzetta dello Sport. „Chivu a jucat doar un meci, dar a demonstrat deja că are clasă, talent și dorință”, a spus Moratti. Fundașul Cristian Chivu a debutat la noua sa echipă, Internazionale Milano, și a fost integralist în meciul cu Arsenal Londra, pierdut, duminică, de campioana Italiei, cu scorul de 1-2, la turneul Emirates Cup de la Londra. Următorul meci amical al campioanei Italiei este programat astăzi, cu Manchester United.