LA MARE CĂUTARE

Chivu, cu un pas la Barcelona



Chivu, cu un pas la Barcelona
Chivu, cu un pas la Barcelona

Cotidianul Marca scrie, vineri, că gruparea FC Barcelona, prin intermediul secretarului tehnic Txiki Begiristain care s-a întâlnit cu directorul sportiv de la AS Roma, Daniele Prade, a prezentat o ofertă oficială pentru fundașul Cristian Chivu, al cărui contract expiră la 20 iunie 2008. „Cristian Chivu se va transforma în următoarele săptămâni obiectul dorințelor marilor echipe din fotbalul spaniol. FC Barcelona și Real Madrid vor să-l transfere pe fundașul Romei, iar cel mai aproape de a face acest lucru este echipa azulgrana. După cum a aflat Marca, Txiki Beguiristain a transmis o ofertă oficială Romei (s-a întâlnit cu directorul sportiv) pentru transferul internaționalului român, al cărui contract cu echipa italiană expiră la 30 iunie 2008”, scrie Marca. Tot Marca notează că Real Madrid l-a contactat pe Becali (n.r. impresarul Victor Becali), pentru a-l informa despre interesul grupării madrilene. Potrivit Marca, de Chivu mai sunt interesate și cluburileInternazionale Milano și AC Milan.



Recomandări

48.809 lei este suma exactă strânsă în cadrul licitației caritabile de articole sportive organizate pe pagina de Facebook Clubul Sportiv Universitar din Suceava