Formația italiană Internazionale Milano, la care fundașul român Cristian Chivu a intrat în repriza secundă, a câștigat, marți, cu scorul de 3-1 (1-1), partida susținută, pe teren propriu, în fața echipei spaniole FC Barcelona, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor, informează uefa.com. Golurile gazdelor au fost marcate de Sneijder ’30, Maicon ’48 și Milito ’61, în vreme ce reușita echipei catalane a fost semnată de Pedro ’19.
La Inter, internaționalul român Cristian Chivu a intrat pe gazon în minutul 73, în locul fundașului brazilian Maicon.
Partida retur va avea loc, miercuri, 28 aprilie, pe arena Camp Nou din Barcelona.
Fundașul Cristian Chivu a arătat că a trecut peste accidentarea la cap prin intervențiile fără frică la baloanele pe sus, scrie Gazzetta dello Sport.
„Cu casca de protecție pe cap a intrat pe partea stângă a defensivei Interului, iar Zanetti a trecut pe dreapta, în momentul accidentării lui Maicon. Chivu a intervenit fără frică la baloanele pe sus, semn că a trecut peste accidentarea la cap”, notează jurnaliștii de la cotidianul Gazzetta dello Sport, care i-au acordat internaționalului român nota 6,5.
Mourinho: „Șansele de calificare sunt 50-50”
Antrenorul echipei Internazionale Milano, Jose Mourinho, a declarat că returul va fi echilibrat, șansele fiind în continuare de 50-50, informează AFP.
„În retur se poate întâmpla orice. Putem câștiga. Putem pierde, dar ne putem califica. Și putem pierde dar să fim eliminați. Luni am spus că șansele sunt 50-50. Astăzi (n.r. – marți) șansele sunt tot 50-50, nu 51-49. Meciul făcut de noi a fost aproape perfect. Era perfect dacă nu primeam gol. Acum dacă mergem la Madrid în finală, voi fi mulțumit. Dacă nu, voi fi dezamăgit, dar vom ieși cu capul sus”, a afirmat Mourinho.
Guardiola îi felicită pe italieni
Antrenorul echipei spaniole FC Barcelona, Josep Guardiola, a declarat că își felicită adversarul care a jucat foarte bine și i-a obligat pe elevii săi să piardă prea multe mingi, informează AFP.
„O felicit pe Inter, a jucat foarte bine. Am pierdut multe baloane, în fața unei echipe care nu ne-a lăsat să jucăm ușor. Trebuie să facem mai multe în meciul retur. A fost greu pentru Ibrahimovic, deoarece nu mai jucase de mult timp. În această seară a jucat bine, nu este cu nimic vinovat pentru înfrângere. Nu știu cât a cântărit deplasarea cu autocarul în prestația echipei. Mulțumesc suporterilor noștri care au venit aici și vom face tot ce putem pentru ei, la meciul retur”, a spus Guardiola.