Chiuariu: Lupta împotriva corupției nu poate fi limitată doar la votul de miercuri din Cameră



Fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu a afirmat, la RFI România, că se aștepta de la DNA să investigheze marile privatizări și marile fraude bancare din România, apreciind că nu poate fi limitată lupta împotriva corupției la dosarele Adrian Năstase și Miron Mitea.
„Corupția din România nu cred că se limitează la aceste dosare, care unele dintre ele pe fond sunt destul de puerile. Eu așteptam din partea DNA să investigheze marile privatizări din România, să investigheze marile fraude bancare. Acolo eu cred că este marea corupție din România, nu în faptul că hărțuim trei foști miniștri, care au fost și parlamentari, pentru geamuri, puști de vânătoare sau caltaboși”, a explicat liberalul Tudor Chiuariu, consilier al primului-ministru.
Întrebat despre votul Parlamentului de miercuri, prin care s-a respins cererea de începere a urmăririi penale împotriva fostului premier Adrian Năstase și a fostului ministru al Transporturilor Miron Mitrea, Tudor Chiuariu a amintit faptul că mai sunt și alte cereri adresate Camerei Deputaților și Senatului privind cercetarea unor miniștrii sau foști miniștri.
„Știm că într-unul dintre cele două cazuri, domnul Mitrea a spus deja că va renunța la mandatul de parlamentar, ceea ce va face ca ancheta să continue. Avem cele două cazuri din Senat, unde este nevoie de o majoritate, de un număr de parlamentari mai mic decât la Camera Deputaților pentru a se lua o decizie favorabilă cercetării celorlalți doi miniștri care sunt în cauză. Mai avem un al treilea dosar la Senat și încă două dosare la Camera Deputaților. Dacă măcar în trei-patru-cinci dintre aceste dosare se va da un aviz favorabil, se va înlătura suspiciunea că este o chestiune sistematică de protecție nejustificată a oricărui membru al Parlamentului”, a declarat, joi, la RFI România, fostul ministru Tudor Chiuariu.
Pe de altă parte, Chiuariu a subliniat faptul că votul Camerei Deputaților în cele două dosare privindu-i pe Năstase și Mitrea, „din punctul de vedere al percepției publice, este un semnal negativ”.
„În acest moment, vorbim acum din punctul de vedere al omului obișnuit, există percepția că Parlamentul s-a interpus într-o anchetă judiciară, ceea ce până la urmă nu este corect. Pe de altă parte, nu putem să scăpăm de această procedură decât, după părerea mea, în două moduri: o dată modificând Constituția, iar în al doilea rând eliberând aceste anchete judiciare și așa-numita luptă împotriva corupției, în general, de orice conotație politică, pentru că ceea îi face pe unii dintre acești deputați să voteze în acest fel este întreaga tevatură și încărcătura politică a acestor dosare”, a afirmat Chiuariu.
Totodată, oficialul guvernamental a precizat că instituțiile judiciare din România trebuie să dea o mai mare încredere cetățenilor că acționează imparțial și că nu urmăresc să facă unui adversar politic un dosar.
„Cu siguranță că, în momentul în care deputații sau senatorii, parlamentarii în general, vor vedea că nu este vorba de un dosar cu încărcătură politică și că nu se urmărește de fapt eliminarea cuiva, că este o anchetă judiciară onestă, imparțială, profesionistă, bazată pe probe evidente, atunci cu siguranță eu cred că vom avea un vot pozitiv”, a mai spus Chiuariu.
Pe de altă parte, întrebat despre percepția Bruxelles-ului cu privire la votul în cazul celor doi social-democrați, liberalul a dat exemplul Parlamentului European, care poate da sau nu aviz pentru cercetarea europarlamentarilor. „Este o formă de protecție împotriva unor eventuale astfel de acțiuni ce au un substrat politic”, a adăugat fostul ministru.
În legătură cu aprecierile unor europarlamentari, potrivit cărora Camera Deputaților nu ar trebui să se implice în nicio acuzație de corupție și să le dea posibilitatea oamenilor politici să se apere în justiție, Chiuariu a afirmat acestea „au o mare doză de ipocrizie”.
„Eu cred că este o mare doză de ipocrizie în unele din luările acestea de cuvânt. Haideți să vedem cum s-ar comporta parlamentarii respectivi dacă ei ar fi într-o asemena situație? Eu cred că soluția este cea pe care am spus-o: În momentul în care instituțiile noastre judiciare, și în special Parchetul, vor inspira o asemenea încredere că nici nu poate fi vorba de vreo comandă politică în spatele unei astfel de anchete, eu sunt sigur că nimeni nu se va mai pune ca o piedică în calea desfășurării lor”, a subliniat Tudor Chiuariu.
Solicitările Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de avizare a începerii urmăririi penale în cazurile lui Adrian Năstase și Miron Mitrea au fost respinse, miercuri, de Camera Deputaților. În cazul lui Adrian Năstase s-au înregistrat 120 de voturi „pentru”, 150 de voturi „împotrivă”, iar șase voturi au fost declarate nule.