Senatorul PNL Tudor Chiuariu, condamnat de instanța supremă la 3 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, susține că ”dreptatea a fost înfrântă de o hotărâre dată fără probe și fără bază legală”, el anunțând că va depune plângere la CEDO, informază Mediafax.
”Am luat act cu dezamăgire de hotărârea Înaltei Curți pronunțată ieri (vineri – n.r.). Dreptatea a fost înfrântă de o hotărâre dată fără probe și fără bază legală. Față de soluția de achitare din primă instanță, nu există nicio probă nouă care să justifice soluția din recurs”, susține Chiuariu într-o declarație remisă sâmbătă agenției MEDIAFAX.
El menționează că a intrat în Partidul Național Liberal la 21 de ani, când era student, ca să schimbe lucrurile în bine. ”Iar în cei 16 ani care au trecut de atunci, nu m-am îmbogățit din politică. Am contribuit la crearea unor instituții importante pentru România, cum sunt DLAF sau ANI. Am contribuit la adoptarea unor legi importante pentru România, cum sunt noile coduri civile și penale”, adaugă Chiuariu.
Senatorul PNL susține că hotărârea completului de recurs condamnă o opinie.
”O opinie poate să fie corectă sau greșită. Eu susțin în continuare că era corectă, pentru că s-a bazat, așa cum trebuie să facă un jurist, pe acte autentice, acte care se bucură de prezumția de legalitate și care produc efecte și astăzi. Mai mult, aceste acte nu au fost anulate nici prin decizia de ieri, și deci vor produce efecte în continuare. O opinie, chiar dacă ar fi fost greșită, nu poate fi un abuz. O opinie nu poate fi produce prejudicii materiale și nu poate constitui o infracțiune”, arată Chiuariu.
El spune că nu poate înțelege cum o opinie din 2007 poate produce o urmare cu doi ani înainte, în 2005, când a avut loc presupusa asociere a Poștei Române cu o companie privată în scopul valorificării terenului în cauză.
”Aștept motivarea instanței, urmând să fac plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Am văzut că au apărut câțiva „specialiști” care știu ce ar trebui să fac, în general ei le știu pe toate, știu și totul despre acest dosar. Pentru oricine dorește să avem o dezbatere publică cu privire la acest dosar și la această decizie, îi stau la dispoziție”, încheie TTudor Chiuariu
Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat vineri pentru MEDIAFAX că liberalii nu comentează decizia instanței în cazul senatorului Tudor Chiuariu, dar speră ca acesta „să depășească momentul personal greu și să rămână alături de PNL”.
„Liberalii nu se pronunță asupra niciunei decizii a instanțelor, indiferent pe cine ar viza. Cu toate acestea, nu pot să nu spun că este regretabil din punct de vedere uman că cineva trăiește astfel de evenimente. În calitatea sa de președinte al Comisiei juridice din Senat și de membru al Comisiei de revizuire a Constituției, activitatea lui Tudor Chiuariu este una a cărui profesionalism și eficiență nu au fost niciodată contestate. Nu comentăm decizia justiției în niciun fel, dar sperăm că Tudor Chiuariu va avea puterea să depășească momentul personal greu și să rămână alături de PNL”, a declarat Pocora în legătură cu decizia ICCJ de condamnare a lui Chiuariu.
Purtătorul de cuvânt al PNL a fost întrebat dacă Chiuariu își va pierde mandatul de senator sau calitatea de membru de partid, având în vedere Statutul PNL care precizează în cazul excluderilor din partid că acestea pot avea loc „dacă persoana în cauză a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate sau i s-a interzis exercitarea drepturilor politice sau cetățenești, prin hotărâre judecătorească definitivă”.
„Trebuie văzută decizia și sentința în ansamblu, iar PNL va respecta legea și decizia instanței”, a replicat Pocora.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a spus, vineri seară, că Delegația Permanentă a partidului de săptămâna viitoare va lua în discuție cazul senatorului liberal Tudor Chiuariu, condamnat, vineri, la trei ani și jumătate cu suspendare, precizând că evită să comenteze o sentință judecătorească.
Fostul ministru al Comunicațiilor Zsolt Nagy a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare, iar fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu a primit trei ani și șase luni, tot cu suspendare, potrivit deciziei definitive luate vineri de ICCJ în dosarul „Poșta Română”.
Pentru Nagy, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dispus un termen de încercare de opt ani, iar pentru Chiuariu, de șase ani.
Tot în cazul fostului ministru al Comunicațiilor, instanța a dispus, ca pedeapsă accesorie, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, alineatul 1, teza a doua, precum și literele b și c din Codul penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
Pe durata termenului de încercare, Nagy trebuie să respecte mai multe măsuri, instanța atrăgând atenția că încălcarea acestora duce la executarea pedepselor.
Potrivit aceleiași decizii, pe durata suspendării executării pedepsei principale, se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
Și în cazul lui Chiuariu, ICCJ a stabilit, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, alineatul 1, teza a doua, precum și literele b și c din Codul penal. Pe durata termenului de încercare, s-a dispus suspendarea executării pedepsei complementare.
Mihai Toader, fostul directorul general al Companiei Naționale Poșta Română (CNPR), a primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Andrei Marinescu, directorul executiv al Direcției de Dezvoltare Strategică al CNPR, trei ani și jumătate tot cu suspendare.
Emanoil Lepădatu, directorul economic executiv al CNPR, a fost achitat, iar în cazul lui Ioan Folfă, administratorul societății Topcadex 99, ICCJ a decis încetarea procesului penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Prin același verdict, ICCJ a decis și desființarea parțială a actului constitutiv al societății Imopost Developements SA și a înlăturat dispoziția de anulare parțială a acestui înscris.
În 27 noiembrie 2012, la fondul dosarului, fostul ministrul al Justiției Tudor Chiuariu a fost achitat pentru abuz în serviciu, de un complet de trei judecători ai ICCJ. Instanța supremă a reținut atunci, în cazul lui Chiuariu, că lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii.
Fostul ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației Zsolt Nagy a fost condamnat, tot atunci, la trei ani și jumătate de închisoare cu suspendare.
În acest dosar au mai fost condamnați Mihai Toader, fostul directorul general al Companiei Naționale Poșta Română (CNPR), care a primit șase ani de închisoare, Andrei Marinescu, directorul executiv al Direcției de Dezvoltare Strategică al CNPR – cinci ani și jumătate de închisoare, Emanoil Lepădatu, directorul economic executiv al CNPR – cinci ani de închisoare și Ioan Folfă, administratorul societății Topcadex 99 – un an de închisoare cu suspendare.
Potrivit anchetatorilor, în perioada anilor 2005 – 2007, printr-un șir de acte nelegale, reprezentanții Poștei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a SC Imopost Developements SA, demers în care au fost implicați și doi membri ai Guvernului, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a „clarifica” situația juridică a terenului și a favoriza astfel firma menționată.
Prejudiciul în acest caz a fost estimat de DNA la 8.619.787 de euro.