Chițoiu spune că a delegat o parte din competențele de la Economie, dar nu lui Remus Vulpescu



Vicepremierul Daniel Chițoiu, ministru interimar al Economiei, a declarat, ieri, că a delegat o parte din competențele de la ministerul al cărui portofoliu îl deține ca interimar secretarului de stat Bogdan Badea, adăugând că nu l-a delegat pe Remus Vulpescu.
Chițoiu a infirmat faptul că l-ar fi delegat pe directorul său de cabinet, Remus Vulpescu, pentru a se ocupa de ministerul Economiei.
„Nu (l-am delegat pe Remus Vulpescu, n.r.). Domnul Remus Vulpescu este directorul meu de cabinet la ministerul Finanțelor Publice și a fost în prima zi când am fost numit prin decret prezidențial ministru interimar și a îndeplinit formalitățile de preluare a mandatului de la domnul ministru Varujan Vosganian”, a precizat Chițoiu.
El a adăugat că cel căruia i-a delegat o parte din competențe este secretarul de stat Bogdan Badea din cadrul Ministerului Economiei.
Întrebat de ce este nemulțumit ministrul demisionar Varujan Vosganian în privința lui Remus Vulpescu, Chițoiu a răspuns: „Nu știu, întrebați-l pe domnul ministru Vosganian”.
El a precizat că nu a discutat pe această temă cu Vosganian întrucât nu a fost întrebat de acesta. „Nu am discutat, că nu m-a întrebat”, a spus Chițoiu.
Fostul ministru a precizat că până în acest moment au fost contabilizate mai multe propuneri de înlocuitor pentru Varujan Vosganian la Ministerul Economiei, propuneri care provind atât din zona politică, precum și din cea tehnocrată.
„În discuție sunt mai multe propuneri. Ele vor fi supuse ședinței de mâine (marți, n.r.) la BPN. Există propuneri din ambele zone (politică și tehnocrată, n,r,)”, a mai spus Chițoiu.
Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a anunțat pe blog cine a ocupat biroul său după ce a demisionat din funcția de ministru, el scriind: „The winner is… Remus Vulpescu!!! Dacă recunoașteți personajul, comentariile vă aparțin…”.
„Vreți să știți cine a fost cel care a ocupat biroul meu, după ce mi-am trimis demisia la Palatul Victoria și am părăsit sediul Ministerului Economiei? The winner is… Remus Vulpescu!!! Dacă recunoașteți personajul, comentariile vă aparțin…”, scrie Vosganian pe blogul său.
În prezent, Remus Vulpescu este directorul de cabinet al vicepremierului Daniel Chițoiu, care asigură interimatul la Ministerul Economiei, după demisia lui Varujan Vosganian. Vulpescu face parte și din Consiliul de supraveghere al Hidroelectrica.