În 4 martie 1652, se împart moșiile răposatului Gavrilaș Mateiaș între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia și Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Chiselău”.
În 1 ianuarie 1670, când vistierul Neculce, tatăl cronicarului Ion Neculce, s-a căsătorit cu Catrina, fiica boierului Iordache Cantacuzino, a primit ca zestre de nuntă 21 moșii, printre care și câteva sate și moșii din nordul Moldovei (Boian, Cernăuca, Valeva, Chisălău, Pohorlăuți, Prelipcea, Bocicăuți, Grozinți, Vasileuți, a patra parte din satul Lehăcenii Teutului).
În anul 1702, vel aga Ion Neculce împarte moștenirea de la mama sa cu surorile sale.
În 20 aprilie 1740, Grigori Ghica Vodă trimitea pe Șerban Flondor medelnicer și pe postelnicul Iuon Stârcea de Tărnauca „să meargă la câteva moșii din ținutul Cernăuți ale lui Ion Niculcea viv vel vornic, anume la Chiseleu, Valeva și Prilipcea, și, strângând oameni buni, megieși și răzeși de prin prejur, să cerceteze cu deamăruntul dresele ce vor arăta și, pe mărturiile oamenilor buni, cu toată dreptatea să judece”.
Satul Chisălău, din Ocolul Nistrului, din vecinătatea Borăuților, Șișcăuților, Vereșceancăi și Cadobeștilor, a fost menționat, într-o hotarnică din 1762, prin toponimele Bahna, Capătul Timiriului, Movila Oanei și Movila Paraschii.
Poziționat în imediata vecinătate a Borăuților, în hotarul cu Polonia al Ținutului Coțmanilor, Chiseleul s-a aflat, de-a lungul veacurilor în calea oștilor de pradă tătărești, turcești sau căzăcești, cu obligații de călărași, paznici ai drumurilor comerciale, în vremi tulburi și de neastâmpăr.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Chisălău „68 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Timofti și Andrii, 1 dascăl, Vasili, 1 mazil, Mihălachi JIAN, 5 umblători, Ștefan Haico, Simion Căzacul, Dănilă Rohmistriuc, Ion Rohmistriuc și Mihailo Toponilschi, 25 călărași, Toader Litfin chihae, Ștefan Litfin, Grigoraș Litfin, Vasili Gușaciuc, Matei Văcar, Miron Prodanciuc, Vasili Greu, Fedor Comiuc, Dumitraș Alecsandriuc, Mihailo sin lui Andrei, Chiriac șchiopul, Andrei Haico, Andrei solonar, Ion solonar, Dumitraș solonar, Nicolai Neduboico, Ion Ciaicovschi, Vasili Litfin, Necolai Popinco, Sandul Strătulat, Iacob Călăraș, Ion Joge, Ion Clișco, Iacovenka și Ștefan Cucul, 2 văduve, Dochița și Anița, 3 jidovi, Moșko, Iura și David, și 29 birnici, și anume: Vasili vornic, Vasili Palaniuc, Dănilă Fușciuc, Harasim rusul, Ion Matricu, Hrihor Muliga, Vasili Căsăian, Fedor Harasim, Iacob Ciobotar, Ștefan Glișciuc, Ivan pânzar, Hrihor Buhai, Dănilă zet Iacobițchi, Vasili Rizuc, Ion sin Palaiuc, Andrei Ocraineț, Ivan Sidor, Hrihor Sidor, Semen Dudca, Andrei Bălașco, Ignat rus, Vasili Ciutric, Andrei Dudca, Ion morar, Ilie rusul, Iacob Roșul, Pavel a lui Fedor, Andrei rusul și Foca scripcar.
La Chiseleu erau, în 1775, conform evidențelor lui von Spleny, 2 mazili, 1 răzeș, 2 popi, 59 țărani, 5 umblători și 8 călărași, dar, în epoca Bucovinei istorice, numărul locuitorilor crește, ajungând, la 1890, la 2.324 suflete, păstorite de parohul Emilian cavaler de Bejan.
În 1843, biserica Sfântul Nicolai din Chiseleu, cu 1.337 enoriaș, era patronată de Constantin și Ștefan de Zotta, paroh fiind Nikolai Tarnawiecki. În 1876, patron al bisericii ea Ioan de Zotta, parohia lui Leon Maximovici având 1.773 enoriași. În 1907, patron al bisericii era evreul Markus Fischer, paroh fiind Emilian cav. de Bejan, născut în 1846, preot din 1872, paroh din 1893, iar cantor, din 1900, Grigorie Maxemiuc, născut în 1868.
În Chiseleu funcționa, din 1897, o școală cu 4 clase[2].
În 1910, a patra parte dintre sătenii din Chiseleu încă erau urmașii mazililor, răzeșului și călărașilor de odinioară, dar identitatea lor s-a topit, în cele din urmă, pe făgașurile unei culturi ucrainene cu reprezentare majoritară.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 433
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 31, 1876 p. 84, 1907 p. 87