Chirurgul și dentistul

Sunt unii fotbaliști admirați pentru dăruirea lor. Lăcătuș e o legendă vie pentru Steaua. Și pe Ganea știi că te poți baza când îl ai în teren. Dar cei doi mai au în comun și o parte întunecată. Una pe care cvasianonimul Ardelean (printre alții!) sau puștiul acela scoțian, debutant în naționala țării sale, au simțit-o cu vârf și îndesat pe pielea lor. Pe oasele lor! Băcăuanul a revenit meteoric după doi ani, în timp ce scoțianul și-a reconstruit timp de trei ani genunchiul… Totul pentru câteva clipe de furie canalizată orbește către niște oameni care purtau doar vina de a practica aceeași meserie îmbrăcați în tricouri de altă culoare. Oricât i-aș aprecia pe cei doi, niciodată n-o să-i văd într-o lumină ideatică, tocmai pentru că empatizez și cu cei trimiși pe paturile spitalelor, pe care ar fi putut să se afle și Lăcătuș sau Ganea dacă aveau ghinionul să întâlnească pe gazon sosiile lor.
Cam lungă introducerea pentru a ajunge de fapt la Alexa și Rădoi. Primul e chirurg, celălalt dentist… Când s-a pornit o ofensivă totală la nivel înalt împotriva brutalității din iarbă, nu mai vorbesc de cealaltă, din tribune, în liga noastră au loc asemenea operații fără anestezie! Alexa l-a băgat în gips pentru câteva luni pe olteanul Popescu, un salahor oarecare la curtea regelui Fotbal. Dacă era invers, la Timișoara se punea de o nouă revoluție! În schimb, cu Rădoi părerile sunt, ca să vezi, împărțite. Marele Crăciunescu, mult mai bont de când a devenit comentator, spune că se vede clar lipsa de intenție a lui Rădoi. Pe bune?! Eu am văzut că, după ce Rădoi a luftat ca în ligile inferioare, dar asta-i altă poveste, a păstrat piciorul întins de parcă urma să se lovească de un zid și trebuia să amortizeze impactul. Tocmai el, care știe ce înseamnă să stai prin spitale, ar fi trebuit să flexeze piciorul pentru a reduce la minimum riscul de a-și răni adversarul. Și cei care n-au memoria scurtă știu că Rădoi nu e la prima ispravă de acest fel. Este o mare diferență între această fază și cea în care Terry a primit acel șut în plină figură, în sezonul trecut. Apoi, din păcate, și Hagi a avut o reacție deplasată, ducându-se să tragă de un jucător căzut. Chiar dacă ar fi fost un simulant, nu astea sunt atribuțiile unui antrenor. Oricum n-ar fi trebuit să suporte reproșurile ieșenilor că echipa sa n-a trimis mingea afară, fiindcă n-o făcuseră ei înșiși în prealabil. Hagi este totuși un impulsiv, dar parcă n-aș vrea să-l mai văd în acele ipostaze de la sfârșitul carierei de jucător, când aproape că linșa arbitri.
Sunt unii catre spun că fotbalul este sport de contact și cei care îl practică trebuie să-și asume riscuri. Perfect de acord, doar nu există fileu între jucători, de aceea nici nu suport simulanții care se prăbușesc când suflă adversarii spre ei, însă nici nu cad în păcatul celeilalte extreme. Fotbalul nu e sport extrem!